FlashPolitica si administratie

Carmen Hărău, singurul candidat la şefia CECCAR Hunedoara

Sorina Popa

Lucrurile par trase la indigo la CECCAR Hunedoara, având în vedere că şi de data asta, trei candidaţi la funcţia de preşedinte al filialei din judeţ au fost respinşi, în cursă rămânând senatorul PNL Carmen Hărău (foto).
La fel s-a întâmplat şi la sfârşitul anului trecut, doar candidatura senatorului Carmen Hărău fiind validată. Însă, la alegerile din 13-14 martie 2018, Carmen Hărău va fi prezentă.
Ea a declarat cotidianului nostru că de data asta nu-şi va retrage candidatura. „Data trecută m-am retras din cursă, fiind luată prin surprindere de invalidarea dosarelor celorlalţi candidaţi. Între timp, am aflat că în mai multe rânduri, candidaturile lor au fost invalidate. De anul trecut am anunţat că nu renunţ la acest proiect. Astfel, în ceea ce mă priveşte, avantajele personale pe care le am dacă experţii, colegii mei, îmi fac onoarea să mă accepte ca preşedinte, sunt de natură profesională. Nu fac altceva decât să oficializez o veche relaţie de lucru cu CECCAR, care m-a sprijinit Pro bono în demersurile mele legislative parlamentare. Reprezentându-i, pot să mă revanşez faţă de acest Corp profesional de elită în care lucrez din anul 1994 şi în care mă voi întoarce să lucrez după ce voi închide uşa politicii. Nu înţeleg să-mi construiesc agenda personală în funcţie de atacurile unor persoane rău voitoare şi nu văd de ce un om care poate şi doreşte să muncească mult este blamabil într-un fel. Cei care au cultul muncii vor înţelege şi vor judeca onest”, a declarat senatorul PNL Carmen Hărău pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Mandatul preşedintelui CECCAR Hunedoara este între 2018 şi 2022. Maria Mornea, actualul preşedinte, nu mai poate candida, având deja două mandate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura