ActualitateFlash

Capră neagră, sfâşiată de câini

Carmen Cosman

O capră neagră rănită şi speriată a fost recuperată, ieri, de pompieri, din apele Jieţului, dar, din păcate, animalul nu a mai putut fi salvat.

S-a decis sacrificarea
Capra neagră a fost zărită de un bărbat care trecea prin zona Cheile Jieţului şi era înconjurată de câini sălbăticiţi, care au muşcat-o. Acesta a sunat la 112 şi în scurt timp, la faţa locului au ajuns cinci pompieri din Petroşani  şi un reprezentant al Ocolului Silvic. „Un echipaj de pompieri a mers la faţa locului cu un camion. Capra neagră, care era foarte slăbită, a fost dusă la DSV, pentru a i se da îngrijirile necesare şi pentru a se stabili dacă poate fi salvată”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Când au ajuns pompierii la faţa locului, capra neagră era în albia Jieţului, tremura din cauza hipotermiei şi sângera din cauza unei răni la nivelul maxilarului. De asemenea, avea mandibula ruptă şi multiple răni la nivelul trunchiului şi membrelor. Animalul, ocrotit de lege, a fost transportat la cabinetul veterinar din zona Pieţei Centrale Petroşani, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat, iar reprezentanţii Ocolului Silvic au decis sacrificarea acestuia. Exemplarul era mascul şi avea aproximativ şapte ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura