Politica si administratie

Candidatul preot, obligat sã demisioneze

  Sorina Popa

Candidatul PRM pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Brad-Valea Mureşului, Ioan Poenar (foto), a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preot paroh, după ce şefii săi pe linie bisericească i-au cerut acest lucru, dacă vrea să candideze pentru un post de deputat.

„Aşa prevede regulamentul”
„Am depus cerererea de demisie din funcţia de preot paroh, pentru că aşa mi s-a cerut. Candidez pentru un mandat de deputat pe Colegiul Brad-Valea Mureşului. După 22 de ani, cât am slujit în Luncoiu de Sus şi Podele, am fost nevoit să plec, pentru că aşa mi s-a cerut. În regulamentul nostru există, într-adevăr, menţiunea că, în cazul în care candidezi pentru un loc de consilier local sau judeţean, trebuie să demisioneze din funcţia de preot paroh. Însă, când e vorba de parlamentare, nu se specifică nimic, deci nu cred că era nevoie să demisionez. Dar, lucrurile sunt probabil dirijate de cineva şi a trebuit să-mi dau demisia”, a declarat Ioan Poenar, candidatul PRM pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Brad-Valea Mureşului. Contactat, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Gabriel Miricescu, a declarat că „părintele Poenar şi-a depus candidatura pentru Parlament şi de aceea, el trebuia să-şi dea demisia. A făcut-o, începând cu data de 30 octombrie. Dacă un preot vrea să participe la viaţa politică, atunci, conform regulamentelor bisericeşti, trebuie să demisioneze din funcţia de preot-paroh”.

„O decizie internă”
Mihai Irimie, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PRM, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că „dacă reprezentanţii Episcopiei au luat hotărârea respectivă, este o problemă internă a lor. Cred că, dacă un preot vrea să candideze, nu văd de ce să fie obligat să demisioneze, dacă el doreşte să reprezinte poporul în Parlamentul României. Este o decizie internă a celor de la Episcopie. Apreciez că Ioan Poenar, candidatul PRM pentru postul de deputat pe Colegiul Brad-Valea Mureşului, a hotărât să meargă mai departe şi să se lupte pentru Parlament, renunţând la funcţia de preot-paroh”.

4 comentarii la „Candidatul preot, obligat sã demisioneze

  • cred ca a demisionat pentru totdeuna ca de cistigat tot nu are cum sa cistige, sa l vad ca ramine fara servici si cu mina intinsa la coltul strazi.

  • I-as recomanda purtatorului de cuvint sa consulte un canonist. Potrivit canoanelor bisericesti preotul nu poate demisiona de la oficiul pe care-l ocupa.Un preot care demisioneaza din Biserica, adica il abandoneaza pe Hristos trebuie supus Consistoriului de judecata si caterisit. Asa prevad sfintele canoane ale bisericii universale . In legislatia bisericeasca actul aceste este un delict sanctionat de Regulamentul de procedura si de judecata. Episcopul nu poate dispensa de la un delict.

  • cine vladica GURIE CARE TOATA ZIUA PUPA MINA LUI molot

  • Iar candideaza asta!? Probabil ca mai are de platit credite restante si de rezolvat procese din instanta pentru cate tepe a tras, pe vremea cand era „mare” om de afaceri!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura