Actualitate

Când vor avea infractorii hunedoreni dispozitive de supraveghere electronică

Adriana Năstase

Poliția Capitalei a anunțat primul caz de folosire a brățării electronice de supraveghere.
Secția 17 de Poliție a fost sesizată, duminică, prin apel 112, că o femeie ar fi fost agresată de către concubinul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5. Polițiștii au mers la fața locului, unde au luat legătura cu victima, care pre­zen­ta urme vizibile de violență. În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supra­ve­ghere electronică.

Câte ordine provizorii au dat
Începând cu 1 octombrie 2022, Sis­temul Informatic de Monitorizare Elec­tronică este funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin in­ter­mediul dispozitivelor de suprave­ghere electronică, în urma aplicării mă­surilor în cazul emiterii ordinului de pro­tecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. În județul Hunedoara, măsura se va aplica doar peste trei ani.
Potrivit comisarului șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, în primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis peste 90 de ordine de protecție provizorii.
Dispozitivul electronic de supra­ve­ghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție pro­vizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura