Comunitate

Bulzeştii de Sus: Greu la deal cu bani puţini!

04 MIREL SUBA  bulzesti de sus (113)Magdalena Şerban

Primarul din Bulzeştii de Sus, Mirel Suba (foto), s-a mobilizat la finalul lui 2013 să depună un proiect pe Grupul de Acţiune Locală din care face parte. Acesta are o valoare estimată la 90.000 de euro şi prevere achiziţionarea unui utilaj multifuncţional, destinat lucrărilor edilitare. Dar, deşi banii europeni sunt mană cerească pentru administraţie, mai greu va fi atunci când trebuie asigurată cota TVA.
„Necazul e că nu ştim de unde vom pune banii necesari. Proiectul a costat 4.700 de euro şi încă nu e achitat, iar la GAL, din 2012 nu am plătit dările, care au ajuns la 25.000 de lei. Plus că mai trebuie să asigurăm cota TVA la proiect, aşa că vom lua credit de la bancă. Banii aceştia ni se vor restitui, dar trebuie să-i avem în primă fază. Numai că vom rămâne cu dobânzile la bănci”, îşi spune oful, primarul din Bulzeşti. El se mai  plânge şi că în 2014, edilii au fost puşi de către guvernanţi în faţa faptului împlinit: „S-a dat lege că primăriile vor contribui cu 25 la sută la plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, salariile la primării au crescut pentru că a crescut şi salariul minim pe economie. Dar de unde să aibă primăriile acest plus financiar?, se întreabă Mirel Suba. Iar întrebarea lui este justificată din moment ce colectarea taxelor şi impozitelor locale anuale aduce la bugetul Primăriei Bulzeştii de Sus doar vreo 35.000 de lei, locuitorii comunei plătind doar 50 la sută din valoarea acestora, deoarece zona se află sub incidenţa Legii Moţilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura