Comunitate

Bugetul comunei Zam, la limita unei existenţe decente

Magdalena Şerban04 Sorin Nistor primar Zam 9 (1)

Din punct de vedere bugetar, primarul din Zam, Sorin Nistor (foto), crede că în anul curent, administraţia locală nici nu va trăi la cote înalte, dar nici nu va fi îngropată în datorii.
„Banii pentru investiţii reprezintă marea noastră doleanţă, nerămânându-ne prea mulţi. Comparativ cu 2014, alocările bugetare sunt cam la fel, putându-le considera acceptabile pentru funcţionarea primăriei. Nu suntem în situaţia în care să ne plângem că nu vom avea bani de salarii, indemnizaţii pentru persoanele cu handicap sau iluminat public, de exemplu. Dar nici nu putem afirma că vom reuşi să continuăm investiţiile demarate în anii precedenţi”, a arătat primarul Sorin Nistor.
Acesta a făcut referire la modernizarea unui drum comunal pe o porţiune de 11,8 kilometri (DC 163), care tranzitează satele Zam, Cerbia, Pogăneşti, Micăneşti şi Almaş-Sălişte. Investiţia a fost începută în 2008, din fonduri proprii şi apoi a fost cuprinsă într-o finanţare guvernamentală. Banii însă nu au mai venit de la Guvern, din 2013. Valoarea totală a lucrărilor este de 10.500.000 de lei, până în momentul actual fiind modernizaţi doar 5,5 kilometri.
„Chiar dacă nu ni se alocau bani, am fi încercat să continuăm modernizarea drumului, din bugetul propriu. Dar nu avem de unde. Tot din visteria comunală mai e în discuţie reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din Zam, o investiţie în valoare totală de 1.250.000 lei, din care s-au achitat  850.000 de lei pentru lucrări efectuate. E un contract multianual, dar din lipsa fondurilor locale nu s-a reuşit finalizarea lui. Dealtfel, toate căminele noastre culturale  necesită reparaţii, iar străzile, drumurile comunale şi cele agricole, la fel. Neavând fondurile necesare, nu am putut să le cuprindem într-un plan de dezvoltare, bugetul local nepermiţându-ne să facem astfel de alocări”, a adăugat primarul Nistor. Acesta a mai precizat că în ciuda curelei strânse, în 2015 s-au prevăzut sumele necesare întocmirii de proiecte şi studii de fezabilitate, în vederea accesării unor axe guvernamentale sau europene, menite să susţină implementarea investiţiilor pe care conducerea primăriei le vizează.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura