Sport

Bucurie dupã derby-ul suferinţei

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au savurat intens al doilea succes din acest sezon, 23-22 (12-11) în faţa codaşei SCM Craiova, după ce au tremurat aproape tot meciul pentru punctele puse în joc.

Blestemul loviturilor de la şapte metri
Cu veteranul Ioan Mătăsaru şi finanţatorul Marian Muntean pe banca tehnică, jocul echipei devene a suferit de aceleaşi „boli” ca şi sub comanda celorlalţi tehnicieni care s-au perindat pe la Cetate. Ratările incredibile, greşelile de începătoare, lipsa de concentrare şi irosirea unui număr peste medie (patru din şapte) de aruncări de la şapte metri au constituit „reţeta” partidei cu modesta SCM Craiova. Cetate a avut în plus faţă de alte partide, ambiţie şi dorinţă de victorie, poate şi pentru că în faţă era o echipă din coada clasamentului, fără nici un succes în acest sezon.

Pe muchie de cuţit
Jocul a stat sub semnul echilibrului, dovadă că tabela a indicat de opt ori egalitate, numai în prima repriză. Cetate a avut avantaj minim aproape tot timpul, cu excepţia a două rânduri. Prima dată, s-a întâmplat în debutul meciului, când SCM a condus cu 1-0, iar apoi, în minutul 39, când scorul a fost 13-14.  Deva a trăit prin reuşitele veteranei Toth şi a liderei Cartaş şi a pătimit din cauza ratărilor incredibile. SCM s-a ţinut scai de devence, graţie intervenţiilor salvatoare ale portăriţei Ildiko Barbu şi a jucătoarei de la naţionala de tineret, Ana Maria Apipie.

Final dramatic
La pauză, s-a intrat cu un avans minim de partea devencelor, scor 12-11, iar la reluare, Cetate a avut o cădere, SCM trecând la conducere cu 13-14 (min. 39). Echipa deveană a fost salvată din „hipnoză” de lidera Carmen Cartaş, care a reuşit o serie de cinci goluri consecutive, după ce a ratat o aruncare de la şapte metri la scorul de 13-14. Cetate acumulează astfel patru puncte şi are o poziţie mai liniştită în clasament, în vreme ce SCM Craiova a rămas cu zero puncte, alături de CSM Bucureşti.

7 comentarii la „Bucurie dupã derby-ul suferinţei

  • In acest an vom retrograda sigur. Nici un antrenor nu e bun aici, cat timp exista mai marele stiutor in toate Marian Munteanu, care are cu totul alte interese decat performanta… Fetele stiu cat trebuie sa se ferasca….de el ! asta este , pana intr-o zi , cand va fi izgonit. Ziua aceea se apropie cu pasi repezi, pt ca latul se strange in jurul lui.

  • Anul asta nu va scapa de retrogradare atit timp cit nu va aduce jucatoare cu experienta,nu antrenorii sunt de vina ci jucatoarele s-a vazut la schimbul de antrenorii nimic nou tot in coada clasamentului

  • Baiatule echipa asta o plateste el si face ce vrea dak se retrage handbalul dispare ptr. tu si alti nu dati nimic ptr. sport cand alti fura bani oamenilor nebunul de Marian plateste o echipa de handbal asa ca fraere taci dracu de prost.

  • Bravo fetelor felicitari!!!singura echipa de liga 1 din judet rusine comunitati locale pentfu lipsa de implicare in sport.Bravo Mariane nju te descu
    raja de gunoaiele din jurul tau continua sa crezi in tine esi ce dak retr ogradezi sunt bani tai e echipa ta aici e ura si dusmanie multi care vi
    cin cla sala sunt imporiva ta dar nu conteaza capul sus ce faci tu nu fak multi fi mandru

  • E o tragedie , sa lasi aceasta echipa pe mana acestui incompetent, care ia contracte de trasee de la primarie si consiliul judetean. Le trateaza ca pe proriul lui harem, fetele nu au voie sa aiba viata personala decat cu el? Un mare nesimtit al judetului Hunedoara. Trebiuie cercetat, sa vedeti ca ajunge rau de tot…..Fiscul e la poarta..

  • FELICITARI PTR VICTORIE.CASTIGATI MAI MULTE MECIURI CA SA SCAPATI INCA ODATA DE LA RETROGRADARE.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura