Sport

Bronz la Campionatul Universitar de fotbal

Cea de-a doua ediţie a Campionatului Universitar de Fotbal – UNSR  şi-a desemnat câştigătoarea, aceasta fiind echipa Universitatea Bucureşti, care în finala mare a dispus de cea a Universităţii Târgu Mureş. Universitatea Petroşani a  jucat finala mică cu Universitatea Târgu Jiu şi s-a impus cu scorul de 3-1, adjudecându-şi medalii de bronz, după ce anul trecut petroşănenii erau campioni la Bucureşti. Au luat parte la întrecere echipe universitare din: Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Bacău, Craiova, Târgu Mureş, Petroşani, Târgu Jiu, Iaşi, Târgovişte. Evenimentul a fost organizat de către Liga Studenţilor Universităţii din Petroşani în parteneriat cu UNSR-ul,  Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara şi Universitatea din Petroşani. “Competiţia s-a desfăşurat într-un mod elegant şi într-un cadru plăcut. Toate echipele participante au dat dovadă de sportivitate, nefiind evenimente nedorite ”, a declarat Alin Vladu, preşedintele Ligii Studenţilor a Universităţii Petroşani. Asistenţa medicală a fost asigurată de Crucea Roşie Vulcan, iar arbitrii au fost cooptaţi de la şcoala lui Ionel Cârstea. Golgheterul competiţiei a fost desemnat Alexandru Huza de la Universitatea Târgu Mureş, echipă ce a luat medaliile de argint.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura