Sport

BOX. „El Mexicanito”, la a doua victorie la profesioniști

Boxerul hunedorean Cosmin Gîrleanu (foto) (23 de ani) a câștigat al doilea meci la profesioniști. ”El Mexicanito” l-a învins la puncte, cu o decizie una­nimă, după șase reprize, pe Jesus Flores Rodriguez (Mexic), în limitele ca­tegoriei muscă (51 kg).

Palmares
Gala a avut loc în orașul mexican Guadalajara, sediul companiei TM Boxing, care îl are sub contract pe pu­gi­listul român.
Plecat în Mexic de la clubul din mu­ni­cipiul Hunedoara pentru a-şi construi o carieră la profesionişti „El Mexicanito” a vorbit despre ce a găsit la peste 10.000 de kilometri de casă. „Pot spune că m-am adaptat destul de re­pede la tot ceea ce înseamnă Mexic. De la ceea ce facem în ring, la pregătire, la meciuri, la stilul de viaţă şi cred că e una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Sunt mân­dru să reprezint ţara noastră şi ora­şul nostru şi la mare distanţă de casă şi chiar dacă îmi e dor de familie şi de Hunedoara ştiu că trebuie să trag din greu pentru a-mi construi o carieră în boxul profesio­nist”, ne-a mărturisit pu­gi­listul des­co­perit de Ilie Captari. Cosmin ştie bine ce are de făcut şi perioada următoare şi mai are fixat un alt obiectiv îndrăzneţ: „În următoarele şapte săptămâni voi urca, din nou, în ring, pentru a a rămâne în formă iar mai apoi, în iunie, voi par­ti­ci­pa la Cam­pio­natele Europene, care re­pre­zintă, toto­dată, un cri­te­riu pen­tru ca­lificarea la Jo­curile Olim­pice de la Paris din 2024!”. În vârs­tă de 23 de ani, „Cozu” a fost campion mondial de ju­niori în 2015. Palmaresul său la amatori mai cuprinde o me­dalie de argint la Europenele de juniori din 2015, precum şi o medalie de argint la Euro­pe­nele Under-22 din 2019.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura