Sport

Box: Cupa Unirii 2018

Nicolae Gavrea

Competiţie de acum tradiţională, Cupa Unirii, organizată de către CSS Hunedoara, a reunit anul acesta sportivi din Arad, Orăştie, Rm. Vâlcea, Cluj-Napoca, Petroşani şi de la clubul gazdă, întrecerile fiind un util test înainte de concursurile naţionale care sunt programate în luna februarie.
Nivelul ridicat al evoluţiilor din ring confirmă faptul că în acest sezon mulţi dintre cei care şi-au trecut numele pe lista învingătorilor la competiţia de la Hunedoara se vor număra printre noii campioni ai boxului juvenil din România.
Au câştigat locul I la Cupa Unirii ediţia 2018 – categoria copii: Andrei Schiopu (CSS Hunedoara) şi Sebastian Maradin (Dacia Orăştie), categoria cadeţi – Daniel Gârleanu, Vlad Schiopu, Dumitru Gălan (toţi CSS Hunedoara), Marian Petroiu şi Andrei Pietroi (ambii Dacia Orăştie), Alexandru Busuioc (Universitatea Cluj-Napoca), Angelo Teodorescu (CSS Rm. Vâlcea).
În întrecerea fetelor s-au impus: Georgiana Vlad, Dumitrana Săvulescu, Cristina Hadarig şi Andrada Fetcu (toate legitimate la CSS Hunedoara), ca şi Aura Pop (Universitatea Cluj Napoca).
Cele mai disputate meciuri au fost cele de la categoria juniorilor. Întrecerile au fost dominate de către sportivii legitimaţi la Universitatea Cluj Napoca, dar cei mai buni au fost: Nicuşor Ene (CSS RM: Vâlcea), Florin Cimpoeşu (Universitatea Cluj Napoca), Mircea Biro (Dacia Orăştie) şi Florin Mărginean (CSS Hunedoara).
Au arbitrat Cristel Mladen, Grigore Bârleanu, Florin Ienăşesc şi Mihai Drăguşin, toţi din Hunedoara.
Antrenorul emerit Iie Captari, cel care coordonează secţia de box de la CSS Hunedoara, a declarat că anul acesta sportivii hunedoreni se vor afla printre cei care aspiră la locurile de pe podiumul de premiere la campionatele naţionale, toţi sportivii fiind în plin progres, cu multe acumulări pozitive la acest moment al pregătirii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura