BOX. Cupa României pentru tineret la Brăila

9 februarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ediţia din acest an a întrecerilor din cadrul tradiţionalei competiţii Cupa României la box masculin pentru tineret, competiţie orga­ni­zată de CSM Brăila, în colaborare cu Fe­de­raţia Română de Box, a fost programată în pe­rioada 3-8 februarie şi a avut ca scop “ve­rificarea stagiului de pregătire al sportivilor în vederea abordării anului competiţional 2021 şi completării lotului naţional de tineret”.
Potrivit regulamentului, competiţia se s-a desfăşurat pentru mai multe categorii de greu­tate, cu participarea componenţilor din lotul naţional de tineret, iar printre parti­ci­panţii la competiţie s-au aflat şi boxeri de la CSS Hnedoara.
Tragerea la sorţi pentru desemnarea me­ciurilor din cadrul galelor competiţiei a fost coordonată, deoarece capii de serie au fost stabiliţi de către Federaţia Română de Box, conform grilei de acordare a punctelor.
„Competiţia s-a desfăşurat cu regim închis, fără spectatori şi fără participarea altor per­soane care nu au figurat pe lista oficialilor. Cea mai bună performanţă dintre sportivii de la CSS Hunedoara a înregistrat-o tânărul Valentin Marius Dărăban, care a boxat în limitele categoriei super-grea + 91 kg. El s-a clasat pe locul al treilea şi a cucerit o me­ritată medalie de bronz, fiind depăsit de Da­niel Ion Dobren, de la Banatul Timişoara şi de Ionuţ Poptoceanu, din Năvodari.
Pugilistul din Hunedoara este pregătit de maestrul emerit al sportului, Ilie Captari, este elev în clasa a XI-a la LPS Cetate Deva, are o înălţime de 2 metri şi o greutate de 97 de kg, fiind unul dintre boxerii de perspectivă a clubului din Hunedoara. De remarcat că el practică boxul de performanţă cu Ilie Captari de doar 4 luni. Celălalt sportiv din Hune­doara, Vlad Şchiopu, a ratat o bună per­for­manţă la categoria 52 de kg, el fiind învins la puncte de către ocupantul locului 2 la categoria lui de participare, Antonio Manea, de la Bacău.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bilete personalizate pentru spectatori, la meciurile de fotbal

Cluburile care activează în prima ligă de fotbal vor fi obligate de către Liga Pro­fe­sio­nistă de Fotbal, pentru ca suporterii...

LIGA a III-a. CSM Jiul Petroşani, în semicantonament la baza proprie

Echipa din Valea Jiului Jiul a efectuat un semicantonament de o săptămână la Pe­troşani, unde jucătorii au avut câte două...

Lewis Hamilton şi-a prelungit contractul cu Mercedes

Constructorul german Mercedes a anunţat într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial că pilotul britanic Lewis Hamilton (foto), campionul mondial...

Închide