FlashPolitica si administratie

Bobouţanu: „Nu am primit de la Consiliul Judeţean nici o pereche de mănuşi”

Spitalul din Hunedoara aşteaptă de câteva zile ca pacienţii depistaţi cu noul virus să fie preluaţi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Cu toate acestea, lucrurile nu par să se rezolve, iar personalul medical de aici face eforturi supraomeneşti ca să ţină spitalul funcţional.
„Este clar, suntem pe cont propriu. Administraţia locală din municipiul Hunedoara sprijină financiar spitalul din localitate. Nimeni de la Consiliul Judeţean nu ne-a sunat să ne întrebe dacă avem nevoie de ceva. Nu am primit de la Consiliul Judeţean nici măcar o pereche de mănuşi. În condiţiile în care, spitalul din Deva este închis pentru bolnavii care nu au coronavirus, iar cazurile sunt trimise la Hunedoara. Apoi, cei de la spitalul din Deva nu ne-au luat nici până astăzi pacienţii cu noul virus, fiind nevoiţi să ne descurcăm singuri. Avem 35 de pacienţi cu COVID-19 la Secţia Infecţioase, iar alţi 32 de suspecţi la etajul şase al clădirii centrale a unităţii medicale. Iar spitalul este plin cu ceilalţi bolnavi, care nu au coronavirus. În aceste condiţii, ne întrebăm de ce numai spitalul din Deva este ajutat? Noi nu contăm?”, a spus Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara. (S.Popa)

5 comentarii la „Bobouţanu: „Nu am primit de la Consiliul Judeţean nici o pereche de mănuşi”

  • dar spitalul hunedoara nu tine de primarie?
    de ce manipulati?
    cate teste pe zi o sa faceti?
    si de cand si cui?

  • spitalul hunedoara nu e declarat spital covid.
    daca gandeati cereati sa fiti si cereati reevaluarea pt a deveni spital judetean.

  • Nici angajații Apaprod SA nu si-au primit fabuloasele prime de 150 lei dar…

  • mai inteligentule!dar voi pesedistii cand erati la givernare ati ajutat primariile liberale?
    si totusi consiliul jud hunedoara nu e psd?
    oare nu manipulezi prostimea?

  • Cum ma, nu ti-a dat una paharnicul tau, militianul-tortionar PERTA?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura