Categories: Comunitate

Blăjeni, o comună binecuvântată

Magdalena Şerban

Când o comunitate îşi alege omul care să o păstorească, îşi trasează conturul zilei de mâine. Cei din Blăjeni au ştiut cel mai bine acest lucru, când l-au ales în fruntea obştei pe Nicolae Raţ (foto). Iar dovadă stau investiţiile realizate în comună, chiar dacă neajunsurile financiare domnesc la tot pasul.
 

Drumuri comunale modernizate
„Suntem în al patrulea an de derulare a lucrării aferente modernizării DC12B. Finanţată prin HG 577, lucrarea se află în faza de consolidare a infrastructurii şi aplicare a asfaltului, pe aproximativ patru km. Însă, ca în toate celelalte cazuri, cu cât timpul de execuţie este mai mare, cu atât există şi riscul unui cost pe măsură. Tot vizând această ramură de infrastructură, vom mai depune un proiect, pentru modernizarea DC 12  (Grosuri – limită cu judeţul Alba). Acest drum este posibil să rezolve problema transferului pe cale rutieră, dintr-un judeţ în altul (Hunedoara-Alba). Un al doilea drum cuprins este DC 12C (Blăjeni-Vulcan-Buceş)”, afirmă Nicolae Raţ, primarul comunei Blăjeni.

 

„Nu poate fi numai bine“
Două cămine culturale, din totalul de şapte, au beneficiat de lucrări de modernizare, la fel şi cele două şcoli (una primară şi una gimnazială), însă cea primară, din centrul de comună, nu pare a avea o soartă prea bună, pentru că, din septembrie anul acesta, va fi închisă, din cauza numărului redus de elevi. Un aspect mai plăcut îl constituie organizarea, în regim propriu, a lucrărilor de deszăpezire. Au fost achiziţionate utilajele necesare, astfel încât, problema  aceasta este rezolvată în timp util şi fără costuri astronomice. “Deoarece frumoasa noastră comună are o poziţionare care aduce multă zăpadă peste iarnă, trebuia, şi am reuşit, să luăm măsurile necesare, pentru a nu lăsa drumurile şi satele întroienite”, precizează edilul din Blăjeni.

Tradiţie şi modernism
Deşi la biblioteca din Blăjeni, ce funcţionează în cadrul Căminului Cultural, a fost adus programul Biblionet, oamenii, chiar dacă au acces la “viteza informaţiilor”, nu uită valorile definitorii pentru ei. Astfel, în incinta unei şcoli primare, nefuncţionabilă de mai bine de 15 ani, a fost înfiinţat un punct muzeistic, cu ajutorul obiectelor tradiţionale donate de localnici. Clădirea a fost reabilitată, însă finalizarea lucrării se va realiza doar în acest an. Tot acolo, va mai fi construit un alt corp de clădire care va avea rolul de “Casă a satului”, cu disponibilitate pentru turişti. “Sunt vremuri grele, dar principalul este să răzbim. Am făcut multe, cu bani puţini, dar cu multă muncă. Ceea ce demonstrează că se poate, doar voinţă să fie”, subliniază  primarul Nicolae Raţ.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • astia trebuie pusi la tepari.ro....se lauda cu investitii si nu isi platesc datoriile pentru cei care au lucrat ...mai mult cer treaba inainte si nici nu mai vin sa semneze vre-un contract

  • Ha Ha Ha..Magdaleno, spune drept...ce valoare are chitanta? Chiar nu aveti alte surse de venit? cauta si tu , mai fata, oameni de afaceri, acolo trebuie vanduta publicitatea...Nu pe la primarii aserviti PNL!!!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Lucrurile sunt clare în regiunea cu lăm­pașe. Dacă n-ar fi vorba de democrație, parcă nici…

16 ore ago

Bulina albă

Alexandru Moroșanu, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că a fost medaliat…

16 ore ago

Bulina neagră

Mihaela A., condamnată pentru delapidare Pentru că nu a respectat obligațiile impuse de instanță și…

16 ore ago

Laurențiu Nistor: Castelul Nopcsa din Țara Hațegului, readus la viață

În Țara Hațegului, la Săcel (comuna Sântămăria-Orlea), se află unul dintre cele mai impunătoare monumente…

17 ore ago

Braconieri de comori dacice scăpați de justiție

Braconierii au fost cercetați ani în șir pentru săpături neautorizate și je­fuirea unor situri arheologice.…

17 ore ago

Percheziţii la persoane care comercializau produse contrafăcute, în zona Orăştie

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara au pus în executare, miercuri, trei mandate…

17 ore ago