Politica si administratie

Biserica ortodoxă din Toteşti a îmbrăcat straie noi

Magdalena Şerban04 Tiberiu Pasconi - Primar Totesti  2873

De curând, a avut loc slujba de sfinţire a lucrărilor de reabilitare a bisericii ortodoxe din Toteşti, la care au luat parte Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, alături de preoţi şi diaconi.
„La lăcaşul de cult proaspăt sfinţit am executat consolidări ale edificiului, tencuieli, au fost amenajate alei de acces, s-a construit gard nou, a fost schimbată instalaţia electrică, s-a achiziţionat mobilier specific, iar de departe una dintre cele mai consistente lucrări a fost cea legată de refacerea picturii. Donaţiile oferite de enoriaşi au fost completate cu alocări de la bugetul local pentru a se putea finaliza lucrările de reabilitare a bisericii. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au ales să ne fie alături la un astfel de eveniment şi sper să avem parte de cât mai multe manifestări de acest gen. De asemenea, mulţumesc preotului paroh şi întregii comunităţi, pentru implicare”, a spus Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Potrivit acestuia, în ultimul an  au fost alocate de la visteria comunală sume importante pentru bisericile penticostale „Maranata” şi „Betel”, pentru lăcaşele de cult baptiste „Emanuel” şi „Filadelfia”, precum şi pentru cultul greco – catolic. Nici parohiile ortodoxe din Reea şi Cârneşti nu au fost omise.

One thought on “Biserica ortodoxă din Toteşti a îmbrăcat straie noi

  • Unde este primar gospodar se realizeaza ceva pentru comunitate! Felicitari!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura