ActualitateFlash

Birourile de informaţii din gări, desfiinţate

Livia Botici

În cursul zilei de ieri, o doamnă de 68 de ani, din Deva, a sunat la redacţia noastră, pentru a ne sesiza că, la telefonul de informaţii al gării din municipiu, nu răspunde nimeni.

„Am încercat aproape două ore şi nimeni nu a răspuns. Trebuia să plec la Bucureşti, împreună cu nepoţii şi, ca să aflăm la ce oră pleacă trenul, am fost obligaţi să ne facem bagajele şi să plecăm direct în gară. Am stat două ore, cu copiii mici în braţe, în aşteptarea garniturii de tren, pentru că nu mai avea nici un rost să ne întoarcem acasă”, a povestit Elena Iancu.

Pentru a vedea care sunt motivele pentru care nimeni nu răspunde la un telefon foarte important pentru toate persoanele ce au de făcut o călătorie, am luat legătura cu şeful staţiei de călători din Deva. „Nu mai are cine să răspundă la telefonul de informaţii, întrucât acest birou a fost desfiinţat. Din data de 16 august, angajatul pe acest post a fost dat în şomaj tehnic. De altfel, nu numai la noi este această problemă, ci în toată ţara. Ne cerem scuze faţă de călători, dar nu a depins de noi existenţa acestui serviciu”, a declarat Mihai Paroan, şeful Gării din Deva.

8 comentarii la „Birourile de informaţii din gări, desfiinţate

  • Mersul trenurilor poate fi accesat usor pe internet (www.infofer.ro). Cei interesati pot sa’si cumpere un calculator, sa se instruiasca si sa se conecteze la internet. Sau sa mearga cu autobusul.

  • daca nu ma insel, serviciul de informatii de la romtelecom ofera si astfel de informatii legate de mersul trenurilor. De asemenea, este si in centru agentia de voiaj CFR care are afisat mersul trenurilor.

  • Folositi http://www.mersultrenurilor.ro/ este mai la zi si mai stabil site-ul.

  • …sau sa nu mai mearga deloc, la urma urmei ce mai merge in tara asta…? oricum, este de asteptat ca doamna de 68 de ani sa umble cu laptopul de gat prin zone cu Internet wireless. iar la pensiile regimului Boc-Basescu, pensionarii ar face bine sa mai stea pe la casele lor, nu?

  • @alex gruian: No, ca bine ai zis. Dapai ce cauta la varsta asta sa mai mearga cu trenu. Si daca doamna nu se stie pe internet wireless de ce nu l’a intrebat pe un nepot ca ala sigur se stia. Sau de ce nu si’a cumparat bilet de tren „on way” spre west ca acolo sunt ceva mai multi la informatii de trenuri.

  • rectific: „one way” – tastatura de la laptop!

  • in orice tara civilizata exista acest biro de informatii calatori.
    chiar suntem robii U.E. si nu putem avea unul la Deva.Chiar,primaria Deva nu poate sustine cu 1000 lei pe luna salariul unui angajat la acest birou de INFO.Chiar asa va bateti joc de CFR. Tovarasilor ,Deva nu e sat nici comuna,ci e capitala municipiu de judet pe unde trec multe trenuri.peronurile arata jalnic,cum e posibil sa nu existe un tunel de trecere care sa faca legatura intre peroane si gara.in ce secol suntem!

  • foarte bine ca lati votat pe Basescu Berceanu Videanu si Blaga

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura