Actualitate

Biroul şefului Poliţiei Lupeni a fost sigilat

Biroul comisarului şef Dănuţ Mocanu (foto), comandantul Poliţiei municipale Lupeni, a fost sigilat, poliţistul aflându-se în concediu medical. Măsura a fost luată în cadrul cercetărilor efectuate de Biroul de Control Intern al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), efectuate la începutul lunii martie. „Este o măsură procedurală în cadrul anchetei administrative de cercetare disciplinară demarată de IGPR, vizând consemnarea unor eventuale probe”, ne-a confirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Verificările demarate de IGPR la Poliţia Lupeni, dar şi la alte unităţi de poliţie din cadrul IPJ Hunedoara, au plecat de la sesizările venite de la poliţiştii din municipiul din Valea Jiului care au reclamat că şeful lor, Dănuţ Mocanu, are un comportament abuziv şi nu doar atât. Purtătorul de cuvânt al IGPR, inspectorul principal de poliţie Georgian Drăgan, a comunicat concluziile anchetei arătând că au fost descoperite mai multe probleme şi că angajaţi ai IPJ Hunedoara vor fi cercetaţi pe mai multe paliere. În primul rând Biroul de Control Intern al IGPR a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu privire la acuzaţiile de divulgare de secrete de serviciu şi informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fapte săvârşite de poliţişti din IPJ Hunedoara, fiind deschis un dosar penal. De asemenea, cei de la Inspectoratul General au descoperit probleme la nivelul pontajului orelor lucrate şi la modul de completare a foilor de parcurs ale maşinilor de serviciu, motiv pentru care a fost demarată o anchetă administrativă. Georgian Drăgan a mai precizat că angajaţii IPJ Hunedoara vizaţi în anchetele menţionate au funcţii de conducere. (N. Bumbac)

One thought on “Biroul şefului Poliţiei Lupeni a fost sigilat

  • Neregulile astea sunt demult, numai ca dumitru le-a musamalizat mereu. Sabau e pila lui dan mocanu. Ala nu putea sa faca magariile alea daca nu era protejat de sefii cei mari: petre toba, dumitru, sabau si zaharia. La ipj hd si la Pol. Mun. Deva e la fel. Asta M A I.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura