ActualitateFlash

Biroul de Audienţe al Consiliului Judeţean din Valea Jiului îşi dovedeşte eficienţa

Maximilian Gânju

Chiar dacă problema nu depindea neapărat de Consiliul Judeţean Hunedoara, administratorul public al judeţului a făcut demersurile necesare astfel încât problemele celor care i-au cerut ajutor în urma audienţelor să fie rezolvate. Mai exact, este vorba de sute de fermieri din Valea Jiului care erau nevoiţi să meargă cu tractoarele şi atelajele, pe platformă, până la Deva, unde să îşi facă inspecţia tehnică periodică.

Peste 200 de fermieri din Valea Jiului, care deţin tractoare ori alte utilaje supuse inspecţiei tehnice periodice, erau nevoiţi să cheltuiască sume considerabile pentru a-şi face inspecţia la Registrul Auto Român din Deva. Oamenii pierdeau timp şi bani, astfel că au cerut ajutor administratorului public al judeţului. Aceştia s-au dus în audienţă la Avram, la Biroul CJ Hunedoara din Petroşani, iar problema lor şi-a găsit rezolvare. În urma demersurilor făcute de administratorul public al judeţului, Costel Avram, inspectorii RAR Hunedoara vor ajunge în Valea Jiului pentru a le verifica fermierilor tractoarele şi utilajele.
”Vreau să le mulţumesc celor de la Registrul Auto Român că au dat curs solicitărilor oamenilor din Valea Jiului şi i-au scutit de un drum până la Deva, i-au scutit de a-şi pune maşinile, tractoarele, pe platforme şi de a cheltui bani mulţi. Este o împlinire pentru ei şi după cum am stabilit şi cu alţi fermieri, din Petrila, Vulcan sau alte localităţi ale Văii, cum se adună de la cinci tractoare în sus, cei de la RAR vor da curs solicitării lor şi vor veni la ei în Valea Jiului. Inspectorii RAR Hunedoara vor merge în toate localităţile Văii Jiului, în funcţie de numărul oamenilor care se adună cu utilajele pentru inspecţie. Din datele pe care le am eu, în regiune sunt peste 200 de oameni care-şi vor face ITP-ul în Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura