Biroul de audienţe al Consiliului Judeţean din Petroşani, din ce în ce mai căutat

17 octombrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Maximilian Gânju

Privit cu scepticism la înfiinţare, dat fiind faptul că fostul punct de lucru deschis în Petroşani de fosta conducere a Consiliului Judeţean Hunedoara a stat mai mult închis, biroul instituţiei judeţene este plin în zilele în care au loc audienţe.

Săptămâna trecută, şeful CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a avut mai multe întâlniri cu cetăţenii iar ieri, administratorul public al judeţului şi-a ţinut programul de audienţe încă de dimineaţă. ”Am avut o serie de întâlniri în cadrul programului de audienţe stabilit de conducerea instituţiei. M-am întâlnit aici cu primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, cu care am discutat o serie de probleme punctuale privind municipiul Petroşani şi modul în care Consiliul judeţean trebuie şi poate să sprijine iniţiativele locale. M-am întâlnit de asemenea cu echipa Salvamont condusă de Toma Coconea, şi i-am felicitat pe membrii acestei echipe pentru rezultatul deosebit obţinut la concursul internaţional de salvare montană din Italia, unde au obţinut locul III în lume. M-am întâlnit şi cu cetăţeni ai Văii Jiului care au venit să semnaleze o serie de probleme cărora vom căuta să le găsim rezolvare. Iată deci că, aşa cum spuneam şi la inaugurarea Biroului Teritorial de la Petroşani al Consiliului Judeţean, aceasta deja îşi dovedeşte utilitatea, în relaţia directă cu cetăţenii şi autorităţile locale din Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului.
Biroul Consiliului Judeţean Hunedoara din Petroşani este deschis în fiecare zi a săptămânii şi funcţionează într-o clădire a Universităţii din Petroşani. Dacă doresc, în cadrul punctului de la Petroşani, toţi consilierii judeţeni indiferent de culoare politică vor putea discuta cu cetăţenii celor şase localităţi ale zonei.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Vrem asfaltarea drumului judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
De ce este nemulţumit Mircea Moloţ, fostul şef al Consiliului Judeţean. „Când eram eu preşedinte, erau firme de casă, acum sunt partenere”

Mircea Moloţ (foto), liderul ALDE Hunedoara, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara s-au antepronunţat...

Bătrânii singuri şi săraci, ajutaţi de municipalitate

În urma acţiunilor de toaletare a arborilor din municipiul Petroşani, lemnul rezultat este donat familiilor aflate în situaţii extreme, în...

Reşedinţa judeţului, spre un oraş ecologic şi durabil

Ieri, la Primăria municipiului Deva a avut loc prima întâlnire din cadrul proiectului BEACON (Bridging European and Local Climat Action),...

Închide