Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Cum să crești un băiat. Puterea legăturilor afâfective în creșterea unor bărbați de nădejde, scrisă de Michael C. Reichert și apărută la Editura Trei, București, 2020.

Dincolo de tipare

În sălile de clasă, în sânul familiilor, la antrenamentele sportive, în „frățiile” studențești și în găștile de cartier, băieții sunt adesea modelați după un tipar al masculinității tradițional, rigid și mai cu seamă falimentar pentru societatea de azi, marcată de schimbări profunde la nivelul relațiilor de gen și al pieței locurilor de muncă. Având în spate trei decenii de studii și de consiliere psihologică și educațională, autorul explică în ce fel acele imperativele care le cer băieților să se poarte cu stoicism, „ca niște bărbați adevărați”, pot conduce de fapt la furie, izolare, rebeliune și chiar la comportamente distructive. Esența schimbării la nivel cultural și educațional constă în felul în care părinții, educatorii și antrenorii vor reuși să asigure un echilibru la nivelul dezvoltării sociale și afective a băieților. În acest sens, cartea arată, pas cu pas, în ce fel băieții trebuie ascultați și observați necritic, cum pot fi ajutați să dezvolte legături profunde cu profesorii, antrenorii sau cu alte modele de rol, dar și cum pot fi încurajați să vorbească deschis despre sentimentele pe care le au față de celălalt sex. Părinții vor putea învăța cum să susțină cauza fiilor lor (mai ales când nu se supun stereotipurilor de gen), cum să mențină o relație autentică ce le asigură conturarea unei identități solide și cum să-i încurajeze să-și exprime emoțiile și să-și dezvolte o autonomie sănătoasă.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura