Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Cazul doctorului Kukoțki, de Uliţkaia Ludmila, apărută la Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2020. Romanul prezintă peste jumătate de secol de istorie a Rusiei, problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie fiind dezbătute firesc, însă într-o notă originală.

 

Pavel Kukoțki, eminent medic ginecolog, cu un dar aproape supranatural pentru diagnosticare, asistă la dramele provocate de interzicerea avorturilor de către Stalin în 1936 și pornește o campanie intensă pentru a schimba această lege. O replică iscată din convingerea că întreruperea de sarcină trebuie permisă în anumite cazuri, aruncată în timpul unei discuții aprinse, distruge relația de dragoste aproape ireală pe care o are cu soția lui. Din clipa aceea, viața din casa lor, atât de armonioasă până atunci, începe să se destrame, iar destinele membrilor familiei ies de pe făgașurile previzibile. Pe fundalul unei istorii tumultuoase de peste jumătate de secol – arestări și deportări, sfârșitul epocii staliniste, dezghețul, boema moscovită a euforicilor ani ’60 – se pun în discuție valori umane și eterne întrebări despre dragoste și indiferență, iertare și moralitate, înțelegere reciprocă și alegeri personale, într-o narațiune care te ține în plasa ei de la prima până la ultima frază.

 

 

Trebuie spus că în cadrul instituției de cultură, de aceeași autoare mai pot fi găsite Imago; Daniel Stein, traducător; Scara lui Iakov; Al dumneavoastră sincer – Şurik; Fetițele. Rude sărmane; Medeea și copiii ei, Soniecika; Înmormântare veselă.

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura