Comunitate

Biblionet-ul a ajuns la etapa a patra

Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea“ dezvoltat de Fundaţia Bill & Melinda Gates, prin care bibliotecile publice din România beneficiază de o finanţare de 26,9 milioane de dolari, a ajuns la etapa a patra de implementare în judeţul Hunedoara.
Suma pe care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu“ Hunedoara-Deva a atras-o în această etapă este de 115.010,09 dolari, concretizată în 74 de calculatoare, 14 imprimante, 14 scannere, 14 videoproiectoare, 14 ecrane de proiecţie şi licenţe software, unele fiind puse deja la dispoziţia comunităţilor locale din Deva (Filiala Nr. 2 a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu“ Hunedoara-Deva), Lupeni, Petrila (Filiala Cimpa a Bibliotecii Orăşeneşti Petrila), Hunedoara (Filiala Dacia a Bibliotecii Municipale Hunedoara), Călan, Boşorod, Rapoltu Mare şi Sălaşu de Sus, urmând Şoimuş, Gurasada, Ilia, Buceş, Burjuc şi Ribiţa.
“Biblioteca Judeţeană Hunedoara a avut privilegiul de a fi selectată încă din anul 2008 în acest program ambiţios, când, împreună cu Biblioteca Comunală Baru, a devenit centru-pilot al Programului Biblionet. Astfel, în anul 2008 s-a desfăşurat etapa-pilot, iar în 2010 şi 2011, s-au finalizat etapele doi şi trei, când au aderat la Program câte 20 de biblioteci publice anual, astfel încât în cei trei ani, au fost cuprinse 42 de biblioteci publice din judeţul Hunedoara. În prezent, ne aflăm în plin proces de implementare a etapei a patra şi a venit rândul altor 14 localităţi să se doteze cu centre Biblionet”, declară Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu“ Hunedoara-Deva. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura