Eveniment

Bătut în stradă de un poliţist

Maximilian Gânju

Un bărbat din municipiul Petroşani susţine că a fost bătut de un poliţist în stradă, agentul nefiind în timpul serviciului. Victima mai susţine că poliţistul l-a luat la pumni, profitând de faptul că era miezul nopţii. Bărbatul şi-a scos un certificat medico-legal şi a depus plângere la IPJ Hunedoara, împotriva agresorului.

Se cunosc de 20 de ani
Incidentul în urma căruia tânărul susţine că a fost bătut de poliţistul Nicolae Borşa, angajat la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Petroşani, s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni. Victima, Eduard Lucakcs, spune că a fost la un bar situat nu departe de sediul Poliţiei Petroşani, unde a băut mai multe beri şi după miezul nopţii a plecat spre casă. „Am băut câteva beri şi pe drum m-am întâlnit cu câteva persoane care vând în Piaţa Petroşani şi cu care aveam ceva discuţii. Era ora unu noaptea, nu mai reţin exact, am vorbit mai aprins şi a apărut şi poliţistul Borşa, era în civil, nu era de serviciu. I-am zis să-mi arate legitimaţia şi am sunat prima dată la Poliţia Petroşani, apoi la 112. El are ceva de împărţit cu mine de când era paznic la Spitalul de Urgenţă Petroşani, acum vreo 20 de ani, că mă certam cu el. Acum două săptămâni, mi-a dat amendă 10 milioane (n.r. – 1.000 de lei)”, susţine Eduard Lucakcs. Bărbatul spune că poliţistul nu s-a rezumat doar la a tempera discuţiile pe care le avea cu cei din piaţă, ci a intervenit brutal şi l-a luat la bătaie în stradă. Eduard Lucakcs a mers, ieri, la Serviciul Judeţean de Medicină Legală din Deva, de unde şi-a scos un certificat prin care arată că a fost agresat iar de acolo, la sediul IPJ Hunedoara, pentru a depune o plângere împotriva poliţistului. Bărbatul mai spune că la plângere n-a primit un număr de înregistrare, ci i s-a spus că îl va suna cineva să-i comunice că a fost luată în calcul şi ce număr are. Potrivit subcomisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, reclamaţia a fost înregistrată şi repartizată pentru cercetări Biroului Inspecţie Internă din cadrul IPJ. Cu privire la acuzaţiile aduse poliţistului, Niţu spune că încă nu se poate pronunţa, dat fiind faptul că trebuie audiate ambele părţi, pentru a se stabili dacă angajatul Poliţiei Petroşani este sau nu vinovat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura