„Bătălie” pierdută, „război” cu speranţe minime

11 x 2 Cetate-DevaCiprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au fost învinse cu scorul de 25-23, în deplasare, de CSM Bucureşti, deşi au condus cu trei goluri (14-11) la pauză şi au avut avantaj de cinci lungimi (16-11) până în minutul 38. Pierderea acestei „bătălii cruciale” a reîntors Cetate pe locul opt, la şase puncte de ocupanta locului şase, şi reduce la minimum şansele grupării devene de a mai câştiga „războiul” pentru un loc în play-off.

Trădare psihologică
Importanţa uriaşă a punctelor puse în joc şi obligativitatea obţinerii un rezultat bun au avut efect de bumerang asupra echipei devene. Trupa pregătită de Ioan Băban a avut curaj şi încredere în forţele proprii în prima repriză şi în primele minute de după pauză, timp în care scorul i-a fost favorabil. Din păcate, imediat după ce adversarele au trecut la conducerea jocului şi apoi au egalat, formaţia deveană a fost „trădată” de nervi şi de lipsa unui psihic puternic şi a scăpat meciul din mână. Astfel, Cetate a pierdut un meci esenţial, deşi nu a jucat mai slab decât adversarele. „Echipa s-a bătut singură, întrucât a avut cinci goluri avantaj cu 22 de minute înainte de final, iar apoi a pierdut cu 25-23. Concentrarea a făcut diferenţa. Jucătoarele au intrat în degringoladă în momentul în care au fost egalate şi apoi nu au ştiut să gestioneze jocul. Inclusiv time-out-ul trebuia cerut mai repede, să se liniştească, pentru că din teren o jucătoare a cerut time-out”, a afirmat Marian Muntean, preşedintele grupării devene, pentru un site de specialitate.

De la plus cinci, la minus doi
Cetate a câştigat prima repriză cu 14-11, graţie unei serii de patru goluri consecutive începute în minutul 22, când CSM Bucureşti conducea cu 11-10. Tot trupa din Deva a fost pe val şi imediat după pauză, astfel că scorul a ajuns la 16-11 în favoarea devencelor, în minutul 32. Diferenţa de cinci goluri s-a menţinut pe tabelă până în minutul 38, întrucât ambele echipe au fost ca în transă şi au ratat incredibil. Primele care au găsit drumul spre gol după cele şase minute negre au fost bucureştencele. Acel gol al CSM-ului a produs un blocaj în jocul Cetăţii, iar în următoarele 11 minute, Deva a încasat 11 goluri şi a marcat doar şase, astfel că scorul a devenit egal: 22-22, în minutul 50. CSM a trecut în avantaj, 23-22, în minutul următor, după care portarul Cetăţii, Laura Poenaru, a apărat o aruncare de la şapte metri executată de Glibko. Parada Laurei a fost însă în zadar, întrucât tot CSM-ul a fost mai inspirat în ultimele minute şi s-a impus cu 25-23.
CSM Cetate Deva: Poenaru, Miskovic (portari), Petrinja 6 goluri, Toth 4, Cartaş 4, Rusu 3, Simion 3, Şovar 2, Krnic 1, Din, Antoce.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare