Bătălia pentru Deva

20 aprilie 2012 | 20 Comentarii | Publicat in: Editorial

Obiectivul formaţiunilor politice antrenate în alegerile locale este câştigarea cât mai multor funcţii de preşedinţi de consilii judeţene, de primari şi de consilieri locali. Dacă vorbim de primari, bătălia se dă în primul rând pentru primăriile de municipii şi oraşe, dar nici cele de comune nu sunt de neglijat. Şi, fireşte, după consiliile judeţene, pe primul loc, din punct de vedere al importanţei acordate de competitori, al forţelor aruncate în lupta electorală, se situează primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ.
Dacă vorbim de Primăria Deva, în 10 iunie, electoratul din acest oraş este pus într-o situaţie nouă. Mircia Muntean, cel care a produs marea surpriză în 1996, fiind propulsat la 32 de ani, câţi avea pe atunci, pe fotoliul de edil şef al Devei – fiind ales, după aceea, fără prea mari emoţii, încă de trei ori la rând, în 2000, 2004 şi 2008 – a decis să renunţe la eşarfa de primar, să nu mai candideze pentru un al cincilea  mandat. El a preferat să intre în competiţia electorală cu fostul său tovarăş de partid, Mircea Moloţ, pentru preşedinţia consiliului judeţean. Nu vom comenta de ce a renunţat Mircia Muntean la Primăria Devei, deşi avea şanse reale să obţină încă un mandat. Important este că din bătălia pentru municipiul reşedinţă de judeţ, a dispărut cel mai puternic competitor, omul care, indiferent ce spun detractorii săi, a schimbat uimitor de bine faţa şi statutul oraşului şi care, repet, câştiga fără probleme şi al cincilea mandat.
Aşa stând lucrurile, devenii sunt puşi acum într-o mare dilemă. Pe cine să-l aleagă primar în locul lui Mircia? Nu că n-ar trăi în Deva persoane care ar merita să fie alese în fruntea comunităţii. Oameni competenţi, buni gospodari, energici şi dispuşi să facă treabă, poate chiar mai multă şi mai bună ca Mircia Muntean. Sunt convins că, dacă ar fi să alegi, ai avea pe cine alege. Problema-i că acei oameni, din motive obiective sau subiective, nu intră în politică, preferă să-şi vadă de afacerile lor, de slujbele, de viaţa lor. Şi, după câte ne-au arătat cei care au ajuns să formeze clasa politică românească în aceşti 22 de ani, nici nu sunt de condamnat.
Aşadar, electoratul devean va trebui să aleagă, probabil, pe unul dintre actualele personaje politice locale. Cert este că, deocamdată, şi-au anunţat oficial candidatura pentru jilţul de primar al Devei, doar două persoane. Importante, zic, dacă avem în vedere funcţiile pe care le deţin la nivel politic şi electoratul pe care-l au în spate. Este vorba de fostul subprefect Dorin Gligor, preşedintele filialei judeţene a PDL şi de Petru Mărginean, liderul conservatorilor hunedoreni. Mai ştiu şi alte persoane care aspiră la fotoliul lăsat liber de Mircia Muntean – cum ar fi, de pildă, fostul viceprimar Florin Oancea, care va candida din postura de independent – dar cum încă nu şi-au anunţat public candidatura, prefer să nu le iau în calcul, deocamdată.
Oricum, chiar dacă vor mai apărea şi alţi candidaţi, înclin să cred că bătălia pentru primăria deveană se va da între Dorin Gligor şi Petru Mărginean, primul candidând din partea USP şi al doilea, din cea a USL. Spun că bătălia se va da între cei doi, deoarece nu cred că va apărea în competiţie vreun Făt-Frumos pe cal alb, care să obţină majoritatea voturilor devenilor.
Fără îndoială, va fi o bătălie electorală grea, fiecare dintre cei doi candidaţi amintiţi mai sus având avantaje, dar şi dezavantaje unul faţă de celălalt. Le voi aminti aici, deşi acestea sunt doar teoretice, în final, contând cât de mult şi cum munceşte fiecare, pentru a-i convinge pe locuitorii Devei că el merită votul lor. Astfel, Petru Mărginean are avantajul că este candidatul USL, uniune aflată acum pe val, şi că mai are în spate şi un canal TV local – chiar două, dacă avem în vedere şi televiziunea lui Moloţ – care-l promovează permanent. Dezavantajul lui Mărginean – şi nu-i de nebăgat în seamă! – este că el a mai candidat la Primăria Deva, dar şi la alte funcţii, fără succes însă, fiind perceput de oameni ca un perdant. Dorin Gligor are dezavantajul că reprezintă actualele partide aflate la guvernare, PDL şi UNPR, chiar dacă sub o nouă umbrelă, formaţiuni care nu se mai prea află în graţiile electoratului. Are în schimb avantajul că este, totuşi, o figură relativ nouă pentru electoratul devean, neuzată ca şi ceilalţi. Dar, marele său avantaj faţă de contracandidatul său este că va merge în tandem cu Mircia Muntean, care va face pe dracul ghem, pentru a-l impune pe aliatul său în ochii alegătorilor deveni. Acestea fiind zise, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm ziua de 10 iunie, pentru a vedea cine va fi noul primar al Devei.

Loading...

Comentarii (20)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Motu' spune:

    Florin Oancea va fi primarul Devei!

  2. Tavi spune:

    Buna”LUCRATURA ” !!!
    Eu totusi mai sper ca “dilema” dumneavoastra se va transforma intr-o “trilema” ??!!
    De ce?
    Pentru ca zvonurile ar fi puternice totusi, in ceea ce priveste o rascoala a pesedistilor deveni, care au fost facuti “praf” si umiliti de catre “oracolul de la Soimus”,prin bagarea pe “git” a “looserului” Marginean.
    Nu cred ca aripa tinara pesedista, sa mai rabde mult o asemenea umilire si acceptare a paritatii cu vagile urme ale falnicului ACL!

  3. Morgan spune:

    Intre Gligor si Marginean as vota cu Oancea care desi nu pare, are cel mai mare potential in ceea ce priveste administratia publica. Trebuie tinut cont ca una e politica si cu totul altceva administratia publica, desi cele doua merg uneori mana in mana.

  4. Elena spune:

    Oancea se chinuie sa adune semnaturi pentru a candida. Din pacate il urmaresc greselile trecutului: soferul care a dat examen in locul lui, eticheta de pres pusa de ,, prietenul lui,, Mircia. Cine vrea un primar care-si trimite soferul sa dea examen in locul lui?

  5. Radu spune:

    Gligor e un perdant . Se vede din varful Cetatii ca pierde la Deva. A fost nevoit sa candideze la Deva ca se facea de mare rusine la Consiliu judetean . Lua 4%. Marginean va castiga detasat primaria Deva. S-a luptat sa infiinteze SMURD in judet, s-a luptat pentru a nu se taia pensiile si a avut castig de cauza.

  6. iovu spune:

    Puneti-l pe Ciocolata, sau pe Pateu, poate chiar pe Donald, vi-i mai amintiti ?

  7. daxi spune:

    Margineanu e prea slab si intretinut adica fara cojones ca sa conduca ,Oancea a stat prea mult intre nemernici ca sa nu fie si el asa…sa vedem cine o mai candida…

  8. Apostol spune:

    De departe, pana acum cel mai potrivit pentru Deva e Florin Oancea, cu toate pacatele lui, infinit mai mici decat cele ale contracandidatilor Marginean si Gligor.
    Poate ca vine pana la urma si PSD-ul cu candidat. Asa am avea poate unul mai bun, pentru ca la PSD Deva ar fi multi oameni mai buni decat pierzatorii Marginean-Gligor.
    Pana atunci, succes Florin Oancea!

  9. IASCA spune:

    SUCCES PETRE!TU ESTI VIITORUL PRIMAR AL DEVEI SI VEI DEMONSTRA CE SE POATE FACE CU ADEVARAT ADMINISTRATIE INTR-UN ORAS.Nu te lua dupa toti papagalii pupincuristi Mircica ,ca era lui s-a terminat.

  10. dutulescu spune:

    marginean este cel care a tradat PSD-ul de a ajuns clica lui MOLOT la putere.e foarte greu pt deveni sa se hotarasca pt ca sunt numai CACATI,candidati.22 de ani de la revolutie.uita-ti ce am ajuns.TRIST.

  11. Apostol spune:

    Intrebare pentru cei mai bine informati decat mine. CINE ESTE DORIN GLIGOR?

  12. Ionut spune:

    Făt-Frumos pe cal alb apare in curand!
    Este independent si antrenat in multe batalii.

  13. gigi spune:

    Fiecare candidat are avantaje si dezavantaje:
    – d-nul GLIGOR este perdant din motivul ca suntem un judet cu o populatie relativ mica de etnie maghiara si totusi avem prefect de etnie maghiara(daca PDL ar avea un presedinte castigator ar fi fost alta situatia)
    – d-nul MARGINEAN este castigator deoarece a fost capabil sa obtina desemnarea din partea USL,unde se stie ca au fost multe orgolii

  14. Raducu spune:

    Gligor o da peste tot ca el e mot. El e motul unui ***** si nimic mai mult. Un om josnic care va pierde lamentabil.

  15. dutulescu spune:

    Raducu il cunosti tu pe Gligor si stii ca este josnic??? Ai si ceva argumente in sensul asta??? Ca altminteri zic si eu de tine ca esti motzul de pe ***** si josnic mai ales ca vorbesti ca un om josnic …fara argumente ! Esti cumva la rand la vreun post din partea cealalta? Stai linistit ca nu se tzine de cuvant Margineanul! Il intereseaza numai soarta lui.

  16. Franco spune:

    dutulescu, il cunosc eu foarte bine pe Gligor. In primul rand, a facut bani din contracte cu statul. A pus termopanele lui in toate institutiile publice din jud. Hunedoara. Nevasta-sa lucreaza la BCR si e cercetata pentru tot felul de magarii cu credite pe acte false. Plus ca nu inteleg: omul asta n-a fost in stare sa castige alegerile la Brad, cum D-zeu sa aiba vreo sansa la Deva?
    Mai vrei si alte argumente?

  17. AA spune:

    Ce primar? In primul rind un independent nu poate atrage fonduri ca primari de la partide. Nu va face mare scofalä dacä in oras nu existä o economie puternicä. Totul va trebui sä-si facä singur, n e imposibil dar greu. E normal partidul isi sustine primarul. USL si USP aceiasi mizerie de ciocoi care de 22 de ani au distrus tara. Asa cä votati cu cine trebuie.

  18. george spune:

    ALA CU CIOCOIUL ,PP-DD ESTE PARTID SAU ADUNATURA DE SORICARI DEA LUI DIACONESCU CARE CRED CA POT PACALI LUMEA

  19. UnBaiatBun spune:

    Ce Gligor primar la Deva vreti?!?Va mai aduceti aminte cum in calitate de prefect dormea la o sedinta/spectacol/ce mai era de a ajuns la toate televiziunile.Simpla alaturare cu Mircia Muntea ma face sa nu il iau in calcul pt primarie.

  20. mihai spune:

    pacat ca nu aveti nici un candidat serios, dar dintre astia -Margineanu e singurul care deja are punga plina si nu al mai tenteaza smenuriler…succes!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Interlopi luaţi ca din oală de mascaţi

Mai mulţi suspecţi, ce făceau parte dintr-o grupare care se ocupa cu furturi, au fost ridicaţi de poliţiştii din Petroşani,...

Hada candidează independent la primărie

Primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada (foto), a declarat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că va candida independent pentru un nou mandat în...

Contrabandiştii de ţigări nu scapă de arest

Contrabandiştii din dosarul „Trabucul lui Moş Crăciun” încearcă cu disperare să scape din arest. Nu mai puţin de 22 de...

Închide