BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Armonia n-a ținut prea mult la o formațiune politică devenită peste noapte o forță în peisajul regiunii cu lămpașe. Deși este la mare distanță de prima forță politică din regiune, partidul a reușit un scor neașteptat de bun la alegerile locale. Bârfitorii avizați din regiune spun că în contextul actual, cu problema pensiilor, partidul ar fi fost în reală ascensiune. Doar că, dacă ne luăm după cârcotași, în interior și-a cam băgat dracul coada și se pune de un răzbel. Motivul discordiei este legat de listele pentru examenul din decembrie, că liderul de la formațiunea din capitala regiunii pretinde să fie primul, dar nu este singurul. Zvonarii susțin că omologul său din estul regiunii se mândrește cu un rezultat și mai bun, dar și cu ceva putere financiară, așa că vrea și el să fie desemnat.
A rezistat eroic multă vreme pe funcție, iar toată lumea se gândea că susținerea pe care o are nu va putea fi clintită. Numai că jocurile politice și interesele se schimbă, lucru pe care l-a ignorat și a greșit. Gurile rele spun că ar fi vorba de o șefă de la o instituție din vestul regiunii cu lămpașe, apropiată de familia conducătorului de urbe, care se teme că în loc de relaxare și odihnă va ajunge să contemple într-o cameră cu zăbrele la ferestre. Zvonarii susțin că femeia s-a plâns că a fost dată pe tavă unor anchetatori în schimbul unei garanții că un candidat nu va fi luat în vizor tocmai în prag de alegeri. Dacă este doar un zvon al răuvoitorilor nimeni nu poate spune, dar este cert că astfel de înțelegeri s-au mai făcut în zona sudică a județului.