BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un șef de pe la noi s-a făcut de minune în fața angajaților, după ce una dintre subalterne i-a dat cu poșeta în cap. Omul se pare că nu a priceput că cucoana agresivă voia să plece în concediu, dar nu-și făcuse cerere în acest sens. Zvonerii de serviciu anunță că femeia s-a enervat așa de tare că nu poate pleca, că nu a stat pe gânduri și i-a trântit poșeta în cap șefului său. O nimica toată, spun cârcotașii pe la colțuri, deoarece duduia a mai făcut scene de genul acesta și în trecut. Iar acum, șeful de care vorbim a scăpat chiar ușor, doar cu o poșetă în cap. „Săracul” de el, susțin gurile rele, ce probleme are cu unele dintre colegele sale!
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de pe la noi, mare afaceristă, cică, cotizează la greu la un șef din zonă, ca să nu primească amenzi la firma pe care o coordonează. Respectiva a fost, însă, păcălită de contabil, care s-a dus frumos la organele de cercetare și au spus toate ilegalitățile și șmecheriile care le făcea duduia de care vorbim. Ba mai mult, omul a dat pe gură și toată legătura cu șeful de care vorbim, mare iubăreț, pe care o are duduia, ca să nu plătească amenzi la stat și să-și ducă afacerea, plină de bube, mai departe. Numai că, anunță gurile rele, totul s-a spulberat, pentru că mai sunt și oameni cinstiți, cărora nu le place nedreptatea. Și, acum, șeful de care vorbim are și mai multe probleme, pe lângă cele cu amantele.