Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii pe la colțuri că un apărător al legii din zona noas­tră a făcut mari pro­bleme clienților. Cică, anunță cârcotașii pe la colțuri, omul nostru, care dealtfel pare un profesionist serios, a dat țeapă mai multor persoane. Gurile rele spun că respectivul a luat banii pentru ca­zu­rile pe care trebuia să le rezolve, dar apoi a uitat să-i mai repre­zinte pe clienți. Su­me­le sunt destul de mari, iar numărul celor pă­că­liți este foarte mare. Cârcotașii șușotesc că omul nostru se pre­zintă ca un pro­fe­sio­nist, ia banii de la oa­meni, iar apoi îi minte că îi apără. Când colo, el bagă banii în bu­zu­nare și…nu mai răs­punde la telefon.

 

Povestesc gurile re­le pe la noi prin târg că un candidat de la un partid de pe la noi și-a trimis mama să-i ne­go­cieze un post la ale­gerile din acest an. Nu contează la care dintre ele, femeia a vrut ca fiul ei să ajungă pe o funcție. Acum, să nu vă gândiți că fiul are 20 de ani. Nu, are vreo 50 de ani. Femeia, ho­tărâtă să rezolve trea­ba cu băiatul, a mers să se întâlnească cu o reprezentantă de la partidul respectiv. Lo­cul de întâlnire a fost bine ales, undeva la o benzinărie de pe auto­stradă. Fără tele­foane, fără alte gadgeturi. Toa­te bune și fru­moa­se, spun zvonerii, cele două femei s-au dus la toaletă să negocieze postul. Numai că, a­tunci când a aflat su­ma pe care i-a cerut doamna de la partid, mama cu pricina era să cadă în WC. O sută de mii de euroi!

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura