Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbări de trupe într-o administraţie din regiunea cu mult mi­ne­rit al judeţului. Câr­co­taşii spun că e musai ca mai mulți angajați cu funcții să dispară din peisaj, că ce s-a descoperit că şi-au spo­rit averea şi con­turile de mai multe ori în ultimii ani. Oamenii au avut sus­ținere poli­tică și la fiecare etapă de con­cedieri în masă erau pe liste, încasau iar la scurt timp ve­neau înapoi pe funcții. În plus, de pe urma afa­cerilor făcute la societatea muri­bundă încasau înzecit sala­riul, dacă nu cum­va însutit. Supe­riorul lor pe linie de partid a aflat că i-a scăpat din mână, pentru că indi­vizii au încasat mult și bine fără a da zeciuiala la partid și la el. Câr­cotaşii spun că omul e foc și pară că amicii lui l-au trădat iar el nu a mai primit cea ce i se cuvenea.

 

Nu-și va putea schim­­­­ba năravul în veci. Este vorba de un purtător de uniformă din regiu­nea cu lăm­pașe, de ceva vreme aflat în rezervă, care s-a lan­sat în afaceri de ceva vreme. Omul a activat și prin politică și chiar a fost repre­zentantul statului în regiunea cu lămpașe, dar a fost scos pe ușa din dos după ceva minciunele și falsuri făcute. Bâr­fitorii spun că nu poate scăpa de pasiunea bol­navă de a minți și înșela, așa că a mai fost prins iarăși pe picior greșit. Niște con­trolori i-au veri­ficat una din afaceri și au constatat că indi­vidul s-a băgat pu­ternic în borcanul cu miere, dar nu în cel care i se cuvenea de drept. S-a băgat în cel ce ar trebui să ajungă la stat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura