BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Spun cârcotașii pe la colțuri că s-a dus de râpă tot planul făcut de un personaj din zona noastră. Cică omul de care vorbim s-a pus pe fapte mari, dar a uitat un element extrem de important. Că este în cârdășie cu încă cineva și acela vorbește mult și prost. Iar în acest condiții, lucrurile au luat-o razna, iar vorbărețul a dat pe goarnă tot scenariul pe care voia respectivul să-l pună în practică. Zvonerii șușotesc că cei doi s-au luat la harță, din motive lesne de înțeles, iar cel care nu și-a putut ține gura a primit chiar un pumn în gură, să aibă grijă altădată ce și cum vorbește. Iar treaba s-a stricat de tot.
Povestesc gurile rele pe la colțuri că un personaj din orașul cu castel se răzbună cum știe el mai bine, adică îi hărțuiește pe unii de care nu-i convine lui. Cârcotașii au aflat și acum povestesc că omul nostru, prins cu o poveste de râd și curcile, face acum ce știe el mai bine, adică prostii. Și, pentru că atâta îl duce pe el capul, respectivul s-ar putea să se aleagă cu o plângere la Poliție și cu imaginea și mai terfelită de cât o are în prezent. Zvonerii dau ca sigură informația și susțin că omul e pus pe fapte mari. Sună și spune minciuni la telefon, așa să bage zâzanie între oameni. Oare unde o fi învățat tehnicile astea de prost gust?