Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii au aflat din surse sigure că un afa­cerist s-a crezut tare de tot și a ratat să ajun­gă și la con­du­cerea unei instituții im­portante de la Ca­pi­tală. Cârcotașii spun că omul a fost foarte aproape de un mare suc­ces pe line politică, dar a dat cu bâta-n balta. Asta, deoarece a jignit o persoană cu care nu e bine să te pui rău. El a reușit, însă, acest lucru. Iar de aici, totul a decurs tot mai rău pentru respectivul. Acum el trebuie să-și pună pofta-n cui și să aștepte să mai o­prească o dată trenul în gara lui. Dacă se va întâmpla acest lucru vom vedea.

 

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un șef de la noi negociază de zor să-și păstreze pos­tul obținut cu multă su­doare și, mai ales cu mulți euroi. Omul nos­tru, au aflat cârcotașii de serviciu, se dă de ceasul morții, ca nu cumva să piardă func­ția, deoarece nu are unde să se ducă după ro­tativa mult aștep­tată. Așa că respec­tivul, șușotesc zvonerii de casă, merge și el pe unde poate și pe unde are intrare, să se roage să fie păstrat. Evident că spune și multe in­formații despre colegii de partid, dar cu asta ne-am obișnuit cu toții și nu mai reprezintă o surpriză. Omul aș­teap­tă acum să primească un răspuns, s-ar bu­cu­ra să fie favorabil.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura