Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin zonă că un per­so­naj din zonă, pus pe o funcție care îl de­pă­șește clar, a încercat să facă niște afaceri la locul de muncă. Numai că, în loc să reușească să facă și el niște bani negri pentru partid, a reușit doar să se alea­gă cu un dosar de co­rupție. Zvonerii de ser­viciu au aflat și șu­șo­tesc pe la cine mai pot că respectivul s-a e­nervat când a aflat că a fost deconspirat și
s-ar putea să plă­teas­că pentru pagubele aduse firmei de stat. Gurile rele povestesc pe la colțuri că omul nos­tru se duce acum să dea cu subsem­natul, din cauza banilor care au dispărut din con­turile societății.

 

Lucrurile s-au com­plicat pentru un tânăr care voia să se an­ga­jeze la o unitate sa­nitară. Omul nu avea nici o pilă, doar CV-ul său, cu care s-a dus pe la diferite unități. De fiecare dată a ieșit cum a intrat, adică fără să se poată angaja, susțin cârcotașii din zonă. Zvonerii au aflat că respectivul nu avea nevoie de CV, dacă avea la el câteva mii de euroi, se rezolva totul, rapid, frumos și unde voia el. Gurile rele șu­șotesc că omul nostru s-a dus acasă, a adus câți bani avea și a cerut să fie angajat. Ghinion, însă, suma a fost prea mică, așa că tot acasă a ajuns, dar fără job.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura