Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Lefuri babane vor, urlă după ele, dar e su­părare mare când sunt puși să și muncească pentru bani. Gurile rele spun că la o unitate medicală din vestul re­giunii cu lămpașe este ca-n vacanță, mai ales după prânz. Cine ajun­ge cu o problemă de rezolvat are de zăbovit mult și bine pe la uși, pentru că angajații plă­tiți din bani publici să-l ajute sunt de negăsit. Mai toți își trag sufletul prin câte un ungher al unității, mai ales după masa de prânz, așa că muritorii n-au decât să aștepte. Zvonarii spun că a aflat și șeful de urbe despre siesta an­ga­­jaților, după ce mai mulți localnici i s-au plâns. Tot bârfitorii spun că omul l-a che­mat pe șeful de uni­tate la raport și i-a cam ordonat să coboare mi­lităria din pod.

 

Au fost doi și-au fă­cut o împărțeală la trei. Pe cât de absurd sună pe atât de adevărat este. Cârcotașii spun că doi edili din sudul județului își disputau de mulți ani o zonă ad­ministrativă. Cum nici­unul dintre ei nu voia să cedeze o bucățică de teren s-a ajuns chiar la foruri su­pe­ri­oa­re, dar tot nu s-a prea rezolvat nimic. De curând, după ce unul dintre edili a bătut pal­ma cu tabăra politică a celuilalt, s-a ajuns la o împăcare. Fiecare a decis că ar fi bine să lase de la el și când s-au întâlnit cu hărțile pe masă, cei doi au constatat că bucata dis­putată a rămas în aer, ca o fâșie de graniță.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura