BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc de zor gurile rele că un personaj de aici a rămas pe dinafară, după ce a fost trădat de cel mai bun prieten al său. Lucrurile stau în felul următor: omul nostru nu știe pe ce drum să apuce, deoarece prietenul de-o viață l-a mințit și a plecat la adversarii politici. Zvonerii au aflat că toate planurile politice s-au năruit și toți banii puși la partid s-au pierdut. Adio, așadar, funcții politice! Omul trebuie să regândească un plan pentru a putea ajunge la inima celui pe care l-a trădat. Ca să mai facă rost de un post. Vom vedea dacă va reuși acest lucru.
Mare scandal cu un personaj din zonă după ce acesta s-a dat singur de gol că are o iubită. Omul nostru, povestesc gurile rele prin târg a reușit performanța să-i spună nevestii că are o amantă. Indirect, evident. Cert este că totul s-a aflat dintr-o prostie a respectivului, care acum trebuie să facă ce-i cere soția, altfel va fi dat afară din casă. Zvonerii au aflat că omul nostru s-a conformat, a dus-o chiar pe nevastă într-o vacanță binemeritată, așa să-și mai spele din păcate. Cârcotașii șușotesc că omul nostru a rămas, însă, cu inima la tinerica pe care o susține cu toate forțele, să nu rămână fata fără serviciu.