Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un primar din zonă nu se mai astâmpără și tot postează pe rețe­lele de socializare tot felul de lucruri. Asta nu e rău, poate omul are timp și primăria nu-l solicită așa de tare. Însă, edilul nostru stă prost la capitolul gra­ma­tica limbii române, lucru care i-a fost sem­nalat de unii rău­tă­cioși. Dar primarului de care vorbim nici că-i pasă! El o dă înainte cu problemele sale, re­cla­mate într-o română care cu greu se în­țelege. De unde zvo­nerii au dedus că omul nostru nu a prea în­vă­țat la școală, nici după aceea, iar când a ajuns primar nu a mai avut timp, că trebuie să re­zolve problemele ce­tă­țenilor.

 

Sunt șanse mari să aflăm în curând că un fost director dintr-o pri­mărie de pe la noi va ajunge să dea so­coteală pentru pros­tiile făcute cu bună știință. Cârcotașii au aflat și acum au răs­pândit zvonul că omul de care vorbim va ajun­ge în fața an­che­tatorilor, după ce s-a finalizat o anchetă in­ternă privind unele de­lapidări. Delapidări pe care respectivul le-a făcut și, deși nu mai e pe funcție, tot va tre­bui să răspundă pen­tru gaura făcută buge­tului local dintr-o lo­ca­litate. Că el a cheltuit banii furați, nu intere­sea­ză pe nimeni. Im­por­tant este să facă rost de suma ne­ce­sară ca să acopere pre­judiciul.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura