BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Frumușica nu mai prea are succes, semn că timpul trece și lasă urme adânci. Gurile rele spun că o coniță dintr-o instituție din sudul județului, apreciată de mulți pentru frumusețea ei, a cam căzut în depresie. Conița a constatat că farmecele ei nu prea mai au aceiași putere ca-n tinerețe, deși a investit mult din avutul său pentru a se menține în trend. Cârcotașii susțin că respectiva a fost la o chermeză cu niște oameni influenți și a constatat că nimeni nu mai face cerc în jurul ei, așa cum se întâmpla odinioară. Ca supărarea să fie și mai mare, conița a mai văzut că la petrecere au fost aduse june noi, iar acest lucru îi pun statutul în real pericol. Dacă este să ne luăm după zvonari, domnița a tot încercat pe parcursul serii să-i vrăjească pe participanți, oameni destul de influenți, dar n-a reușit mai nimic în afară de câteva glume deocheate. Nici măcar când cei vizați erau destul de bine chercheliți n-a avut mai mult succes.
Nemulțumitului i se ia darul, iar acest lucru l-au pățit niște locuitori ai unui cartier mărginaș dintr-o urbe din vestul regiunii cu lămpașe. Șefii urbei au zis să le primenească puțin așezarea și s-au dus pregătiți cu oameni și utilaje, dar au constatat că intenția lor a fost proastă. Mai mulți locuitori ai cartierului au pus de o întrecere de reproșuri și acuzații, ba chiar de amenințări, lucru care i-a cam lăsat cu gura căscată pe edili. Oamenii le-au cerut să nu se atingă de nimic dacă n-au de gând să le facă prima dată ce au nevoie pe la imobile. Bârfitorii spun că au desfășurat o listă lungă de revendicări care a ajuns până la primenirea locuințelor private, astfel că edilii s-au văzut nevoiți să-și stângă jucăriile și să-și amâne pentru o dată nespecificată toate planurile de lucrări reparații.