Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dacă unii au patima băuturii și mai dau și pe la lucru cu damful în nasul subordonaților, alții au trecut la plăceri cu totul interzise. Gu­rile rele spun că șeful unui birou dintr-o lo­ca­litate din sudul jude­țului, un tinerel cres­cut în democrație, ar fi mare iubitor de ”le­gale”, iar nu o dată a fost văzut plutind prin biroul său. Cârcotașii sus­țin că omul trage câte o priză oricând are chef, dar asta nu e tot. De multe ori sunt văzuți și amici de-ai săi că se învârt pe la birou, indivizi care împart bucuria prafurilor cu el, dar mai ales îl apro­vizionează. Că o fi sau nu așa, că gura lumii îi vrea răul șefului, ni­meni nu poate spune. Cert este că pe străzi n-a fost văzut, dar e și greu să se întâmple asta întrucât omul este mai tot timpul în tu­rismul său.

 

Uitat pe funcție de ani de zile, un inspec­tor obligat să se asi­gure că tot ce cum­pără poporul din sudul județului este con­form, a uitat de ce este plătit regește de stat. Gurile rele spun că in­dividul are ca prin­cipală preocupare să bage la teșchereaua sa, nicidecum să-și facă meseria. Degea­ba vin oamenii cu plân­geri peste plân­geri la instituție, că toate-s soluționate în favoarea co­mer­cian­tu­lui. Bârfitorii spun că omul primește de la fiecare mare lanț de magazine câte o soldă lunară pentru a în­chide ochii la nereguli, iar asta-i ne­mul­țu­meș­te pe consumatori. De isprava inspectorului au auzit și șefii lui mai susțin zvonarii, dar nu au luat măsuri împo­triva lui.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura