Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o consilieră de par­lamentar a fost prinsă moartă de beată pe drumurile publice. Zvo­nerii au aflat şi acum povestesc peste tot că duduia cu pricina a fost prinsă de oamenii legii, care au rugat-o să meargă puţin drept. Nu a putut, de beată ce era, astfel că a fost dusă la Sediul Poliţiei din acea localitate. Po­liţiştii s-au distrat co­pios când au văzut-o pe femeie ameţită aşa de rău, dar au fost ne­voiţi să aplice legea, având în vedere că respectiva era un ade­vărat pericol public pen­tru cei care circu­lau în zonă.

 

Spun cârcotaşii prin târg că o duduie de pe la noi, responsabilă cu ceva achiziţii impor­tante, vrea să îşi dea demisia din funcţie. Numai că, spun gurile rele, femeia a făcut-o de oaie, iar braţul lung al legii vine, încet, încet spre ea. Cârcotaşii po­vestesc că, de fapt, motivul pentru care duduia noastră vrea să plece de pe postul călduţ ar fi dosarul în care este implicată, în urma unor plângeri penale, şi nu că s-a săturat de atâtea pro­bleme. Oricum, în scurt timp vom vedea ce se va întâmpla cu do­sarul cu pricina.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura