Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fost „copil de mingi” la un partid şi ajuns pe funcţie după ce şi-a făcut treaba ca un soldăţel dis­ciplinat, ba chiar a stat şi prin spital după o corec­ţie a adversarilor politici, un băiat ras în cap a ajuns iar în atenţia lumii. Gurile rele spun că omul s-a dus cu pupatul mâinii la un politician care can­didează. A promis vrute şi nevrute, susţi­ne­re totală, ba chiar şi că –i va aduce o căciulă de voturi. Omul n-ar fi vrut în ruptul ca­pului să se aso­cieze cu el, cel puţin nu în public, că n-are ima­ginea unui ne­prihănit. Cârcotaşii spun că până să-i spună că ar fi frumos şi bine să lucreze în linia a doua, individul deja a şi dat pe goarnă peste tot că el este mâna dreaptă a poli­ticianului, că va tăia şi va spânzura dacă va ajunge la ”butoane”. Tot gurile rele mai spun că a fost imediat scos pe uşă cu două şuturi în dos după ce candidatul a aflat de isprava sa.

Cu ce-şi mai pierd timpul băieţii cu ochii al­baştri? Spun gurile rele că doi băieţi puşi pe filaj s-au făcut de mirul lumii în capitala regiunii cu lămpaşe. Subiectul, care ar fi trebuit în permanen­ţă monitorizat, le-a făcut o figură de zile mari. Spun bârfitorii că omul a aflat că este filat şi i-a atras într-o cursă de zile mari şi mai că nu i-a lăsat fără epoleţi pe umăr. Atât i-a învârtit în oraş până când oamenii l-au pier­dut, iar mai apoi le-a apă­rut iarăşi în atenţie. Bă­ieţii au ajuns fără să-şi dea seama într-un local public unde au fost făcuţi cu ou şi cu oţet. Ruşinaţi de capcana în care au căzut, gurile spun că bă­ieţii s-au retras fără să spună pâs.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura