Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că într-o instituție de la noi se duc lupte mari, pentru a reuși unii să-i pună pe tavă unui afacerist o sumă colo­sală. Zvonerii susțin că din suma respectivă se dă și un comision, de unde și stresul unora pri­vind obținerea acestor bani, care i-ar aranja defi­ni­tiv de acum încolo. Câr­cotașii șușotesc pe la colțuri că oamenii se dau de ceasul morții ca să pună toate documentele în ordine, astfel ca să nu existe nici o suspiciune privind modul în care s-a lucrat acolo. Ghinionul lor însă e că sunt și unii sala­riați corecți prin zonă.

 

Vorbesc zvonerii, că altă treabă nu au ei, că un personaj de la noi se lau­dă peste tot că știe tot ce se discută în ședințele unui partid politic. Omul nostru se duce la aceste întruniri doar ca să înre­gis­treze discuțiile dintre co­legi, iar apoi, cu „ca­seta” merge la adversarii politici și le-o dă să o asculte. Evident, nu ră­mâne nerăsplătit. Pri­meș­te tot ce vrea la locul său de muncă, unde are și mașină de serviciu, și șofer, dar un lucru care-l încântă pe el foarte mult este faptul că nu are sarcini de rezolvat. Adică omul merge la birou, ia leafa, dar freacă menta cât e ziua de lungă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura