Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că în scurt timp va fi făcută o mișcare destul de în­drăzneață la șefia unei in­stituții din zonă. Zvo­nerii șușotesc de zor de ceva timp, cum că un per­sonaj care s-a retras o perioadă din zona pu­blic, vrea să revină cu for­țe proaspete, evi­dent, doar dacă I se oferă și o funcție pe mă­sură. Cârcotașii susțin că omul nostrum a ne­go­ciat déjà funcția, urmând ca el să se urce din nou pe un fotoliu important. Asta, după ce cel care ocupă postul în prezent, va fi plecat la pensie, bine mersi.

 

Cârcotașii spun că o duduie a ajuns cocoțată pe un fotoliu de șefă mare, iar acum a auitat cine a ajutat-o să ajungă acolo. Vorbesc zvonerii prin târg că respectiva a mușcat rău de tot mâna care i-a fost întinsă și care a sprijinit-o să urce pe scara social cum nici ea nu spera vreodată. Gurile rele susțin că duduia se laudă peste tot că a obținut postul da­torită profesio­na­lis­mu­lui ei și doar ea merită laudele. Cârcotașii spun că omul nostru l-a scos afară, recent, pe cel care a ajutat-o să se suie pe fotoliul cu pricina, după ce acesta i-a cerut să-i facă un serviciu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura