BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au rămas cu visteria goală și nici nu sunt sem­ne că vor primi ceva pen­tru a se echilibra. Gu­rile rele spun că o urbe din sudul județului este iarăși în prag de in­ca­pa­citate de plată, ba chiar și lefurile subordonaților sunt puse sub semnul întrebării. Șeful urbei a mai trecut printr-o si­tuație asemănătoare în urmă cu ceva ani, dar atunci a fost salvat de o infuzie de capital trimisă de un amic cu dedicație. Bârfitorii spun că s-a ajuns iarăși în aceeași si­tuație după ce edilul, mâ­nat de o mândrie pros­tească, s-a băgat în fi­nanțe pentru a arăta că este mai harnic și mai frumos decât un rival dintr-o altă urbe. Spoie­lile, petrecerile și pictă­rile dese prin fițuici fără cititori i-au cam golit visteria, iar dacă nu va fi ajutat de județ în scurt timp, este în mare peri­col de a pune lacătul pe instituție.

 

Cârcotaşii din zona cu multe lămpaşe vorbesc tot mai des că într-o in­sti­tuţie se duc lupte in­tense pentru schim­ba­rea şefului. Omul este în­colţit din toate părţile pentru că este de la un partid cu mulți membri, dar adormit de ceva vre­me în regiune. Cei care dețin acum puterea și-au împărţit funcțiile iar șe­ful instituției în cauză a fost luat în vizor. De­bar­carea lui s-ar face destul de greu în condițiile de azi, astfel că s-a luat ho­tă­rârea de a se pune de un răzbel în interiorul instituției. Gurile rele spun că mai mulți sub­or­d­onați au fost contactați și li s-a promis că vor primi și ei posturi mai bă­noase dacă pun umărul la răsturnarea condu­cerii. Tot bârfitorii mai spun că vreo trei dintre angajați s-au conformat și aproape zilnic sunt zăriți în compania unor băieți care dau la greu în șef.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare