Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele ca un fost angajat la insti­tuţia cu caschete si un aparător al penalilor și-au făcut o afacere împre­ună. Totul bine și normal, numai că oamenii s-au făcut că au uitat că au nevoie de avize și auto­rizații ca să-și deschidă porțile într-o comună frumoasă din județ. Cei doi au crezut, povestesc gurile rele, că sunt de neatens și își permit să încalce legea după bunul lor plac. Numai că, po­vestesc cârcotașii prin târg și cel care îi apără pe penali și cel care ar trebui să respecte legea, având în vedere că a lucrat într-un sistem care vrea să combată hoțiile, s-au înșelat a­mar­nic, pentru că insti­tuțiile statului au aflat și sunt pe urmele lor.

 

Spun zvonerii de ser­viciu că un director care vrea să iasă la pensie s-a gândit că nu ar strica să-și pună omul de încrede­re în locul său la cârma instituției. De parcă, e vorba de firma lui pri­vată! Iar omul nostru trage acum toate sforile să se întâmple cum vor mușchii lui și să fie uns pe funcție protejatul său. Doamne ferește să vină un tânăr acolo, că le dernajează salariaților feng shui-ul. Dar, noroc că mai sunt și oameni cu scaun la cap prin partidul care este îndreptățit să numească directorii și care nu îl vor pe cel pe care îl vrea fostul șef să conducă instituția pe mai departe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura