BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În ciuda promisiunilor de a aduce câteva mii de voturi pentru un politi­cian, zăngănitul de cătu­şe se aude din ce în ce mai tare pentru şeful unei asociaţii de bătrâni. Nenumărate prostii a făcut cu banii oa­menilor pe care-i păstoreşte, dar ultima le întrece pe toate. Omul este ahtiat după avere şi şi-a luat în în­grijire o persoană fără dis­cernământ. Pe lângă banii primiţi de la stat, individul a pus ochii şi pe locuinţa năpăstuitului, una situată în buricul târgului şi destul de în­grijită. Gurile rele spun că şeful vârstnicilor n-a prea procedat conform legilor în vigoare şi a profitat de faptul că proprietarul nu are mintea limpede. În plus, mai spun zvonerii, individul a falsificat şi ceva declaraţii de martori la încheierea actului, iar acest lucru îl va trage şi pe un notar la cercetări. Dacă este să ne luăm după bârfitori, zilele îi sunt numărate, iar în prag de votare va fi ri­dicat cu alai şi băgat la beci.

Se strânge laţul, iar mai mulţi purtători de chipiu vor ajunge să dea explicaţii. Gurile rele spun că un coleg de-al lor, deja legat pentru că racola june şi le dădea la ”pro­dus”, le-ar fi făcut şefilor câteva plocoane. Cum aducea o tinerică la mun­că, cum o punea la tes­tare, iar cei care se ocu­pau de examinarea ei erau chiar unii superiori ai proxenetului. Că o fi adevărat sau nu, nu ştim, dar ştim de la cârcotaşi bine informaţi că mai mulţi superiori stau cu inima strânsă, că băieţii în negru le bat la uşă la prima oră a dimineţii. Gurile rele mai spun că şi-au luat ei ceva măsuri de siguranţă şi i-au transmis celui care-i ploconea că ar fi bine să tacă, să nu-i bage în bucluc, că au familii de întreţinut şi că oricum vor scăpa, că doar lui nu-i va fi bine dacă va sifona. Tot bârfitorii spun că o perioadă au ţinut ameninţările şi tipul a tăcut mâlc. După ce i-au fost puse încă o dată brăţările, ar fi început
să-şi dezlege limbuţa.

One thought on “BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

  • 27 august 2020 la 20:07
    Permalink

    Bună ziua.Frumos articol, aș adăuga însă că mai sunt președinți de asociații persoane vârstnice care ar merita cu prisosință să apară la această rubrică. Trebuie doar să scrieți despre ei. Alte detalii în privat…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare