Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un lider sindical care nu a făcut nimic pentru oa­menii săi timp de câţiva ani, s-a apucat acum să le facă tot felul de pro­mi­siuni acestora. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că omul nostru le pro­mite salariaţilor luna de pe cer, dar nu o să le poată da nimic până la urmă. Cârcotaşii susţin pe la colţuri că sindi­ca­listul cu pricina urmăreşte de fapt un post călduţ pe la o firmă mare, iar mas­carada pe care o face în prezent îl va ajuta, crede el, să ajungă unde do­reşte. Gurile rele şuşotesc că omul nici nu visează cum va primi un şut în dos, imediat după ce noii stăpâni nu vor mai avea nevoie de el.

 

Povestesc cârcotaşii prin târg că un şefuleţ dintr-o instituţie de stat a vrut să-şi curme viaţa, după ce este bănuit că ar fi băgat ceva bănuţi în pro­priile buzunare. Zvo­nerii spun că omul nostru s-a speriat rău de tot acum şi a vrut să-şi în­cheie socotelile cât mai iute, să nu apuce unii să pună mâna pe el. A fost, din fericire, convins să nu fac­ă gestul disperat, şuşotesc gurile rele pe la colţuri. Ceea ce a şi făcut. Omul aşteaptă acum cu­minte să vadă cum de­curg lucrurile şi speră că va trece şi această peri­oadă urâtă din viaţa lui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura