BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Interlop angajat la stat pentru a face plocoane şi servicii unor politicieni. Se întâmplă într-o urbe din sudul judeţului, unde un individ lipsit de orice fărâmă de creier, devenit vedetă după ce a snopit în bătaie o copilă, este omul de casă al edilului şi al familiei acestuia. Câr­co­taşii spun că omul este liantul cu lumea interlopă din vestul regiunii, se asi­gură că nimeni nu câr­coteşte împotriva şefilor politici şi acţionează pen­tru a-şi intimida pe adver­sari. Pentru serviciile sale a fost recompensat cu un post la un mamut indus­trial, unde primeşte o chen­zină consistentă lună de lună. Bârfitorii spun că individul are la rândul lui protecţie şi îşi permite să încalce legea oricând şi în orice condiţii. Nimeni din­tre cei abilitaţi nu se atin­ge de el, deşi până acum ar cam fi trebuit închis de vreo câteva ori.

 

Bătaie mare pentru un post dintr-o instituţie de învăţământ din sudul judeţului. Bârfitorii spun că se licitează pentru ocu­parea lui, dar n-a fost nimic prevăzut. Postul a fost înfiinţat pentru con­sortul unei coniţe din po­litică, pentru a-i răsplăti fidelitatea şi munca din campanie. Omul e atât de puturos încât nici n-a vrut să audă, deşi tăia frunze la câini pe bani frumoşi, şi nu s-a dus. Cum postul deja era în organigramă şi nu exista un candidat de rezervă, a fost scos la vedere. Cârcotaşii spun că înghesuiala pentru a-l obţine este mai ceva ca la facultăţile de medicină, adică vreo 20 de pre­ten­denţi se bat pentru el. Oamenii licitează, iar su­mele nu sunt de neglijat. Gurile rele spun că până în prezent s-a ajuns cu lici­taţia pe la 2000 de verzişori şi încă mai este loc de urcare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare