BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Zvonerii dau ca sigură informația cum că într-o instituție e un șefuleț pus de băieții cu ochi albaștri. Omul își face datoria foarte bine. Gurile rele susțin că respectivul pornește aparatul de înregistrat imediat ce se deschide ușa biroului său. Seara, acasă, se distrează ce debitează cei care îi trec pragul. Și omul scrie notele de informație râzând. Câte solicitări de prost gust cer oamenii, de te doare capul când citești notele cu pricina!. Cârcotașii povestesc că omul nostru, extrem de atent cu sarcinile ce i-au fost trasate, a uitat să oprească înregistrarea când a venit la el la birou o rudă de-a sa. Dar, asta este, fiecare plătește pentru ce face.
Așa spun gurile rele, că unii votează nu după cum judecă ei, cu mintea lor, ci după cum le spun amanții. Cică o duduie de la noi s-a pus pe lămurit lumea că unul dintre cei doi candidati la prezidențiale este mai bun și e musai să fie votat. Asta, după ce amantul ei i-a transmis că, dacă nu-l votează pe respectivul, să nu-l mai caute la Capitală. Așa procedează unii votanți, susțin zvonerii de serviciu. Dă ordin amantul, rezolvă duduia. Vă dați seama ce bolnavii sunt unii? Și, din păcate, mai dețin și funcții importante în administrația publică locală.