Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Îi cam fuge pământul de sub picioare în pre­zen­ța ei! Bârfitori avi­zați din regiunea cu lăm­pașe spun că o co­niță cu moravuri ușoare a fost surprinsă în tan­drețuri, taman cu cine nu te-ai fi așteptat! Un mare șef dintr-o com­pa­nie de stat și-ar fi pier­dut mințile din cau­za junei, iar la ultima în­tâlnire lucrurile au cam scăpat de sub control. Fata este profesionistă, așa că este într-un per­manent turneu, iar di­rec­torașul a încercat s-o convingă să renunțe la ocupație și să-l ser­veas­că doar pe el. Fata n-a fost de acord, că banii produși sunt în­ze­cit mai mulți față de cât i-ar oferi amantul, așa că lucrurile au scăpat de sub control. La fel și cearta lor a scăpat din apartamentul închiriat până în centrul orașului.

 

Băieții deștepți fără de care nu se poate face nimic! Gurile rele din regiunea cu lăm­pașe spun că la noua com­panie a statului s-a format iarăși un grup infracțional, respectiv o haită hămesită de pen­sio­nari șmecheri, care s-au reangajat în com­pa­nie, de parcă pămân­tul ar sta în loc fără ei. Zvonarii spun că nu le mai ajungea pensia de mii și zeci de mii de lei, dar fără influență, pro­tec­ție politică și șpagă nu ar fi putut să-și facă de cap, dar mai ales să jefuiască la propriu bu­getul de stat. Un po­li­truc ajuns acum la vâr­ful companiei ar avea de făcut curățenie și chiar a amenințat cu mazilirea șmecherilor, dar realitatea este alta. Tot cârcotașii ne spun că omul încearcă doar să-și elimine opoziția și să-și aranjeze lucrurile în favoarea lui, iar băieții deștepți sunt doar pre­sați să-i accepte de­ci­ziile, lucru pe care-l vor face atât timp cât sunt la încasat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura