BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Au dat și ei, am luat și noi… Cam așa s-ar putea ilustra situația din legislativul local al unei urbe din sudul județului nostru. Gurile rele spun că niște neisprăviți, proști cu acte-n regulă și puși doar pe îmbuibat, care au ajuns în legislativul local au ridicat pretenții. Pe motiv că au reușit să înșele o parte mai neinstruită a electoratului, gălbejiții au cerut posturi de conducere în aparatul local, ba chiar și cel de secund. Câștigătorii fără drept de apel au decis să continue cu fostul secund pe post și i-au scos în afara jocului pe hrăpăreți. Supărarea a fost atât de mare spun zvonarii, că șeful gălbejiților cu slabă educație s-a dus direct acasă să se plângă ibovnicei sale că n-a reușit nici de data asta să-și găsească un post călduț la stat.
Dezastru fără margini în regiunea sudică a județului pentru o formațiune politică de tradiție. După zeci de ani cu un electorat fidel, nu mare dar convins de valorile partidului, formațiunea rămâne în afara eșichierului politic din regiune. Alegerile proaste ale șefilor județeni au făcut ca membri reputați să nu mai fie interesați să muncească pentru partid. În aceste condiții, cu organizații în degringoladă, locul formațiunii a fost deja ocupat de o formațiune nouă. Bârfitorii noștri spun că după aceste alegeri naționale, un post de ales sunt mari șanse să revină partidului nou cu valențe extremiste, așa deși la alegerile trecute a fost obținut fără prea mare greutate chiar de săgetați.