Actualitate

Bărbatul din Lupeni care şi-a ucis fosta iubită contestă trimiterea în judecată

Maximilian Gânju

Bărbatul din Lupeni care şi ucis fosta iubită la Timişoara a atacat decizia judecătorului prin care a fost trimis în judecată pentru omor. Totodată, instanţa a mai decis în cazul individului şi prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile.
Cosmin Titiş (foto, 31 de ani) din municipiul Lupeni este învinuit că şi-a ucis fosta iubită în Parcul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, în toamna anului trecut. Individul a fost caracterizat ca o persoană foarte violentă, iar anchetatorii au stabilit că a comis omorul calificat, după ce şi-a premeditat fapta. Titiş, la comiterea crimei, era în stare de recidivă postexecutorie după ce fusese eliberat condiţionat din puşcărie.
Cauza instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş va fi soluţionată de Tribunalul Timiş, a mai decis judecătorul de cameră preliminară. Totodată, Titiş va rămâne după gratii până în a doua jumătate a lunii aprilie. Acesta a cerut prin intermediul apărătorului din oficiu să-i fie înlocuită măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, solicitare care i-a fost respinsă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura