ActualitateFlash

Bărbaţii îşi iau concediu… de maternitate

03 Fanica Stefan Dir coordonator AJPS

Nicoleta Popa

În ultima vreme, tot mai mulţi bărbaţi hunedoreni, deveniţi părinţi ai unor copii, solicită indemnizaţii pentru creşterea acestora. În luna octombrie, mai mult de 500 de bărbaţi au solicitat Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Hunedoara acest tip de sprijin financiar.
În ceea ce priveşte acordarea de stimulente pentru creşterea copiilor, bărbaţii sunt mai mulţi la număr ca femeile. Astfel, aproape 300 de bărbaţi din judeţul Hunedoara au solicitat acest sprijin financiar. „De ajutor beneficiază persoanele care sunt îndreptăţite să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar care se decid să se întoarcă la serviciu înainte de expirarea celor doi ani la care au dreptul şi vor obţine un stimulent lunar suportat de stat în cuatum de 100 de lei, pe lângă alocaţia de pentru copii”, a declarat directorul coordonator al Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Hunedoara, Fănică Ştefan (foto).

Elevele şi studentele mămici primesc indemnizaţii
Tot în ultima perioadă, 15 eleve şi studente din judeţul Hunedoara, aflate în postura de mămici, au solicitat indemnizaţia pentru creşterea copilului. Mămicile pot primi, începând din acest an, indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acestea este ca, în ultimele 12 luni anterioare naşterii, solicitantele să fi urmat, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar.
Mamele studente trebuie să fi urmat cursurile atât în cadrul universităţilor de stat, cât şi la cele particulare autorizate sau acreditate, în condiţiile legii. Calitatea de elev sau student la o unitate de învăţământ se dovedeşte cu adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar, care să ateste frecventarea cursurilor fără întrerupere, până la data solicitării acesteia. Ele vor beneficia de sprijin financiar în cuantum de 600 de lei lunar. Sunt exceptate de la aceste condiţii persoanele care nu pot continua cursurile din motive medicale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura